Recent, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică a făcut public un videoclip pe Insta Story, în care apare alături de un adolescent. Cei doi privesc într-o oglindă, după care tânărul o ia în brațe și o sărută.
„Te iubesc, George!”, a mai scris ea în dreptul imaginilor inedite, care au făcut, fără doar și poate, deliciul urmăritorilor, scrie peroz.ro
În urmă cu două luni, Andreea Marin vorbea despre momentul în care fiica ei își va face primul iubit, ea declarându-se pregătită pentru acest moment, fiind o etapă firească în viața oricărei fete.
„Are 16 ani și e normal la această vârstă să îi placă cineva, sunt deschisă. Cu precauții, însă, așa cum gândește probabil orice părinte conștient și responsabil în aceste vremuri tulburi. Îmi place să o văd fericită și în siguranță”, spunea vedeta, pentru Fanatik.ro.
În același timp, Andreea Marin declara că are grijă să-i ofere fiicei sale libertatea de care are nevoie pentru a se dezvolta și de a lua propriile decizii.
„Aceste lucruri țin de normalitate. Un adolescent trebuie să aibă și acel zbor spre lucruri făcute de unul singur, de a-și căpăta încrederea în sine, și ușor, ușor, o independență de a se descurca pe picioarele sale. Dar, bineînțeles, atunci când este nevoie, cu supervizarea părintelui.
Violeta e o tânără care acum are aceeași înălțime ca și mine, care mai are multe de învățat, e ca un burete care caută să absoarbă volumul mare de informații, dar și perseverentă, în același timp. Și-mi seamănă…Face și un item de jurnalism, dar gândurile sale sunt la Drept”, mai spunea Andreea Marin.
Violeta a primit o recunoaștere oficială pentru implicarea ei socială. Aceasta este voluntar într-un centru de reabilitare pentru tineri.
Adolescenta, care împlinește 16 ani în luna decembrie, demonstrează că are preocupări alese și un drum pe care deja l-a ochit bine, pentru o viitoare carieră. Deși iubește domeniul artistic, își dorește să dea la Drept, așa că și activitățile ei din afara școlii sunt îndreptate preponderent în aceeași direcție.
"Fac voluntariat într-un centru de reabilitate pentru adolescenți. E o pasiunea de a mea și, sincer, mă bucur să văd atâția oameni care se adună pentru o cauză atât de nobilă. Mama mi-a arătat centrul și am început să merg în fiecare săptămână. La început mi s-a părut un chin. După, am realizat că nu-mi dădeam interesul, nu vorbeam cu oamenii de acolo. În momentul în care mi s-au deschis și le-am aflat poveștile, mi s-a schimbat viața. Am început să merg duminica la biserică. E extraordinar ce poate face credința în viața unui om. Mi-a dat speranță, mi-a luat frica de a încerca lucruri noi, mi-a dat abilitatea de a fi cea mai bună variantă a mea și mă bucur atât de tare că am descoperit această parte", povestea Violeta, în primăvara acestui an.