Pentru Veronica Lebedinskii, familia și profesia nu sunt două lumi separate, ci părți ale aceleiași identități. Este medic neurolog de profesie, cu o carieră de peste 25 de ani, iar din 2020, conduce IP CREPOR – unica instituție medico-tehnică din Republica Moldova, specializată în protezare, ortopedie și reabilitare.

Ea nu își definește parcursul prin diplome sau funcții, ci prin valori simple: omenie, empatie și curajul de a nu ceda. Într-un interviu pentru AQUARELLE am descoperit portretul unei femei care a reușit să fie, în același timp, medic, mamă, bunică, lider și OM. O femeie care și-a construit cariera pe valori solide și care dovedește că adevărata putere a unui lider stă în capacitatea de a rămâne uman.

Înainte de a vorbi despre funcții și reușite, cine este Veronica Lebedinskii ca om? Cum v-ați descrie în câteva cuvinte?

Înainte de toate, sunt mamă și bunică, iar familia este centrul universului meu. Am două fiice și doi nepoței care îmi aduc o bucurie aparte. Acest rol dublu, de mamă și bunică, mă ține permanent în mișcare și mă ajută să mă simt mereu activă, prezentă atât în viața celor mici, cât și a celor mari. Sunt o persoană foarte deschisă, sinceră, empatică și mereu cu dorința de a-i ajuta pe cei din jurul meu.

Ați crescut într-o familie de intelectuali, cu o mamă medic și un tată inginer. Care momente decisive v-au convins că medicina e vocația dvs.?

Am crescut într-un mediu în care medicina era prezentă zi de zi. Pot spune că, în mare parte, am copilărit în spital. Mama era medic, mereu la telefon, de gardă, sau chemată de urgență la cazuri dificile, iar eu o însoțeam adesea, chiar și noaptea. Această experiență timpurie mi-a arătat ce înseamnă responsabilitatea, disciplina și respectul pentru munca bine făcută. De fapt, nu a existat un moment în care să aleg medicina ca pe o opțiune din mai multe. Ea a fost o continuitate firească a mediului în care am crescut.

Ce v-a determinat să optați pentru neurologie și, ulterior, să vă specializați și în psihiatrie judiciară? Cum se completează astăzi aceste domenii în activitatea dvs.?

După absolvirea facultății, am ales neurologia, pentru că este un domeniu terapeutic complex, dar care îți permite, ca medic, să rămâi conectat și la profesie, și la familie. Am considerat că pentru o femeie această specialitate este una potrivită: suficient de solicitantă profesional, dar păstrând în același timp această balanță. Experiența acumulată în cadrul Spitalului de Psihiatrie m-a pus frecvent în fața unor situații complexe, în care granița dintre neurologie și psihiatrie era extrem de fină. În calitate de neurolog, participam la comisii de expertiză și trebuia să dau răspunsuri clare privind originea unei patologii – dacă este de natură neurologică sau psihiatrică. Am realizat atunci că, pentru a lua decizii corecte, fundamentate și responsabile, era nevoie de o pregătire mai amplă.

Pentru dumneavoastră, familia și profesia au mers întotdeauna mână în mână. Cum v-a influențat maternitatea parcursul personal și profesional și ce a adus nou în felul în care priviți viața?

Prima mea sarcină a coincis cu anii de studenție. Fiica mea cea mare a fost, într-un fel, „colegă” la toate examenele, până în ultima clipă a nașterii am fost prezentă în sălile de curs, pregătită și implicată. Privind în urmă, realizez că acea etapă m-a format în disciplină și rezistență.

A doua sarcină a fost însă trăită cu o cu totul altă conștiință. A fost mult așteptată, atent planificată și parcursă pas cu pas, cu maturitatea și echilibrul unei femei care știe ce înseamnă să își asume fiecare decizie. A fost despre bucuria de a trăi fiecare moment. Această diferență de etape m-a transformat profund. Prima sarcină m-a învățat să fiu puternică și perseverentă, a doua m-a ajutat să descopăr frumusețea unei vieți trăite conștient. Împreună, ele au contribuit la dezvoltarea mea ca femeie, ca om, oferindu-mi un echilibru interior pe care îl port cu mine în tot ceea ce fac.

Ce valori de viață ați pus mereu în prim-plan în educația copiilor?

Le-am încurajat să nu cedeze niciodată în fața greutăților și să privească orice situație ca pe o lecție din care au ceva de învățat. Și întotdeauna le-am învățat ce înseamnă omenia și cât de important e să rămâi om în orice circumstanță a vieții. Pentru mine, omenia înseamnă să știi să fii corect, să ai grijă de ceilalți și să nu îți pierzi bunătatea și empatia, oricât de greu ți-ar fi. Asta este cea mai de preț lecție pe care am vrut să le-o transmit: că a fi om e mai important decât orice alt titlu sau realizare.

Cum ați gestionat responsabilitățile maternității și viața personală, având în același timp o profesie extrem de solicitantă?

Nu a fost deloc ușor, dar am reușit pentru că am avut mereu sprijinul soțului meu. Eu chiar cred că sunt cea mai norocoasă femeie din lume. Am alături un om puternic, echilibrat și foarte răbdător. Atunci când eu sunt prea rapidă sau prinsă în prea multe activități, el știe să mă tempereze și să îmi ofere acel echilibru de care am nevoie. Niciodată nu m-a descurajat, dimpotrivă, a fost alături de mine în fiecare pas, indiferent de provocări.

Cred că tocmai această combinație dintre energia mea și calmul lui a făcut posibil să îmbin viața de familie cu o carieră solicitantă. Susținerea pe care am primit-o de la el a fost fundamentală și îi sunt profund recunoscătoare, pentru că alături de familie am găsit mereu motivația și forța de a merge înainte.

Este mai complicat pentru o femeie să atingă succesul profesional atunci când are și rolul de mamă și soție?

Dacă există susținere din partea partenerului, fiecare provocare, fie ea profesională sau personală, devine mai ușor de depășit. Sprijinul oferă echilibru, stabilitate și încrederea că nu ești singură în fața greutăților.

În schimb, atunci când o femeie pornește singură pe acest drum și nu are alături pe cineva care să o înțeleagă și să o susțină, povara devine enormă. De aceea, cred că succesul unei femei este strâns legat de armonia din viața ei personală. Echilibrul, respectul și înțelegerea din familie nu sunt doar detalii frumoase, ci încrederea pe care se clădește orice carieră solidă. Atunci când acasă există stabilitate și susținere, ai forța de a construi și de a merge mai departe.

Care este cheia unei relații de cuplu reușite?

Cred că fundamentul oricărei relații este înțelegerea reciprocă. Fără ea, nimic nu poate rezista în timp. Pentru mine, un cuplu sănătos înseamnă doi oameni care pot discuta deschis despre orice, fără frici și fără rețineri, ca două cărți deschise unul în fața celuilalt. Comunicarea este esențială, dar nu oricum: trebuie să fie sinceră, calmă și echilibrată, bazată pe respectul de a-l asculta pe celălalt până la capăt. O relație devine puternică atunci când fiecare partener se simte auzit și înțeles, atunci când există spațiu pentru emoții, dar și pentru rațiune.

Cum reușiți să vă mențineți echilibrul emoțional atunci când treceți prin perioade pline de stres și provocări?

Cred că echilibrul se păstrează atunci când înveți să îți pui corect prioritățile. Nu poți reuși toate lucrurile simultan, oricât de mult ți-ai dori. Când simt că s-a adunat prea mult și ritmul devine apăsător, îmi permit să fac un pas înapoi, un fel de „restart”. Analizez situația și stabilesc ce este cu adevărat important în acel moment și ce poate fi lăsat pe plan secund. Această ordine a priorităților mă ajută să îmi păstrez calmul și să fac față presiunilor. În viață nu e vorba doar de a rezista, ci de a ști când să te oprești pentru a-ți aduna forțele.

Aveți peste 25 de ani de experiență în sistemul medical. Care sunt lecțiile cele mai prețioase pe care le-ați învățat de la pacienții dvs. și cum vă ajută astăzi în rolul de manager?

Am fost neurolog pe ambulanță, am cunoscut medicina primară, prespitalicească, am lucrat în staționar și am făcut parte din comisii de expertiză. Toate aceste etape m-au ajutat să înțeleg problema medicală nu doar teoretic, ci din interior, așa cum se trăiește ea la patul pacientului.

Cei 17 ani petrecuți în cadrul Spitalului de Psihiatrie au reprezentat pentru mine o adevărată școală de viață. Am lucrat în secții complexe, am coordonat echipe și am interacționat zilnic cu sute de pacienți. Am învățat să privesc medicina din mai multe unghiuri. Ca manager, această experiență a fost foarte valoroasă. Atunci când discut cu echipa despre soluții, nu privesc situația din birou, ci încerc să o analizez prin ochii celor care sunt direct implicați. Acești ani au lăsat o amprentă puternică asupra mea: m-au învățat empatia, m-au făcut să înțeleg ce înseamnă responsabilitatea față de pacient și m-au pregătit pentru rolul pe care îl am astăzi. De fapt, această experiență este baza pe care construiesc acum ca lider al unei instituții naționale.

Conduceți IP CREPOR - singura instituție medico-tehnică din țară. Ce înseamnă pentru dvs. responsabilitatea de a conduce un centru de care depind zeci de mii de pacienți?

Pentru mine, responsabilitatea de a conduce CREPOR este una uriașă. Nu mă gândesc doar la zecile de mii de pacienți care depind de serviciile noastre, ci și la cele 220 de familii aflate în spatele fiecărui angajat al centrului. De aceea, consider că răspunderea mea nu este doar față de echipă, ci și față de oamenii din spatele lor. Pentru mine, responsabilitatea înseamnă să transform problemele în soluții viabile. Înseamnă să gestionez eficient resurse limitate, să motivez echipa și să identific oportunități de modernizare care pot aduce beneficii reale pacienților. Chiar dacă procesul este unul foarte complex, în toată activitatea mea, am încercat să găsesc alternative și să încurajez pacienții chiar și atunci când provocările par de neevitat.

În cei cinci ani de când conduceți CREPOR, care transformări considerați că sunt cele mai importante?

În cei cinci ani de management, obiectivul meu a fost să transform instituția într-un centru modern, aliniat la standardele internaționale. Am investit, în primul rând, în infrastructură și echipamente. Două secții de reabilitare, 60 de paturi au fost renovate integral, ceea ce ne-a permis să creștem capacitatea anuală de tratament la circa 1.400 de pacienți, în condiții moderne și confortabile. Pe partea tehnică, am dotat baza de fiziobalneo-kinetoterapie cu echipamente performante, ceea ce a crescut eficiența procedurilor și calitatea rezultatelor obținute. În paralel, am modernizat infrastructura de acces, inclusiv prin ascensoare adaptate pacienților cu dizabilități, ceea ce înseamnă un plus de siguranță și accesibilitate.

Pe partea de resurse umane, am încurajat permanent perfecționarea cadrelor medicale, astfel încât colegii noștri să fie la curent cu cele mai noi practici. În zona de producere, am introdus tehnologii și materiale mai calitative, diversificând atât modelele, cât și designul produselor: de la încălțăminte ortopedică și corsete până la bandaje și proteze. Probabil, cea mai vizibilă transformare este cea în domeniul protezelor modulare: dacă acum câțiva ani realizam circa 100–120 de astfel de proteze anual, astăzi am ajuns la 450. Sunt soluții mult mai moderne și funcționale, care le oferă pacienților mobilitate și o calitate a vieții incomparabil mai bună.

Dincolo de diplome și funcții, care este regula de aur pe care o urmați în tot ceea ce faceți?

Am învățat că niciodată nu trebuie să cedezi și că nu există probleme fără soluții. Cred că secretul unui manager bun este să fii aproape de oameni, de pacienți, de colegi, de echipa ta și să privești fiecare decizie prin ochii lor. Responsabilitatea de a conduce CREPOR nu se rezumă la cifre și proiecte, ci la viețile celor care intră pe ușa centrului cu durere și pleacă cu speranță. Lecția pe care o port cu mine este că un lider adevărat trebuie să combine disciplina cu umanitatea, să nu uite niciodată de misiunea de a reda speranță oamenilor. Atunci când reușim acest lucru, toate provocările au o rezolvare.