Octombrie 26, 2022
Un miliardar american a anunțat că îi lasă toată averea „lui Dumnezeu”. Ce a spus despre copii
Omul de afaceri David Green are o avere netă estimată la 13,4 miliarde de dolari. Americanul în vârstă de 80 de ani a anunțat recent că îi lasă toată averea „lui Dumnezeu”, iar familia sa nu va primi nimic.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

David Green este fondatorul Hobby Lobby, un lanț de aproape 1000 de magazine de artă și meșteșuri din 47 de state ale SUA. Miliardarul a spus că nu dorește să lase niciun ban familie, pentru că nu vrea să le strice viitorul copiiilor și nepoților săi. 
Green a spus că lasă compania bisericii și nimic din ceea ce a acumulat nu va ajunge la vreun membru al familie, potrivit Washington Times.

Green a crescut în Altus, Oklahoma, unde tatăl său a fost predicator evanghelist. El afirmă că și-a construit afacerea pe principii biblice. Green susține foarte mult organizațiile creștine, fiind unul dintre cei mai mari filantropi din Statele Unite. 

„Dacă ai ceva sau dacă am ceva, este pentru că ne-a fost dat de Creatorul nostru”, spunea Green, arătând cu mâna spre hectarele întinse din fața lui, într-un interviu pentru Forbes. „Așa că am învățat să spun: „Uite, totul este al tău, Doamne!”. 

„La mijlocul anilor 1980 am traversat o perioadă în care eram foarte arogant și aproape că am pierdut afacerea. Dumnezeu a trebuit să-mi arate că el a fost acela care mi-a arătat calea spre succes. Biblia spune că Dumnezeu este cel care ne dă puterea de a face bogăție”, a mai spus miliardarul într-un interviu pentru Fox News

În timp ce alți oameni de afaceri își lasă averile membrilor familiei, Green spune că „această idee a început să-l deranjeze din ce în ce mai mult”. „Avocații și contabilii m-au sfătuit să transmit pur și simplu proprietatea copiilor și nepoților mei. Nu mi s-a părut corect să schimb sau chiar să stric viitorul nepoților”, spune miliardarul.

Unul dintre copiii miliardarului, Mart Green, și nepotul Brent Ryan Green sunt cunoscuți în lumea cinematografiei, fiind producători. 

Sursa - protv.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.51955819129944