Aprilie 28, 2020
TOP 10 lucruri pe care le poți face în carantină împreună cu copiii
Perioada de carantină impusă de pandemia cu noul coronavirus ne-a dat tututor planurile peste cap, iar activitățile noastre de zi cu zi se rezumă doar la interiorul locuinței.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Și chiar dacă există o mulțime de lucruri pentru care ți-ai găsit, în sfârșit, timpul necesar, pentru cei mici, acest timp petrecut acasă poate deveni extrem de plictisitor, motiv pentru care va trebui să le oferi în mod constant o ocupație care să le capteze atenția și să le mențină interesul.

Dacă ideile tale s-au epuizat în ceea ce privește activitățile cu cei mici în timpul carantinei, iată câteva recomandări care ți-ar putea fi de folos în această perioadă, cât vei sta acasă cu cei mici în permanență!

 

Activități în carantină cu copii între 1 și 3 ani
În această etapă, micuții sunt extrem de interesați de a descoperi lumea înconjurătoare și de a imita toate gesturile pe care le observă la adulți. Așadar, în perioada aceasta, aveți la dispoziție o multitudine de jucării care să le stimuleze simțurile și motricitatea. Însă este și o perioadă în care atenția noastră netulburată și joaca împreună îi stimulează și le construiește încrederea în sine. Iată câteva idei!

 

1. Jucăriile interactive
La aceasta vârstă, micuțul tău e fascinat de culori, texturi, mirosuri, forme și sunete. Ține-l ocupat alegând un centru de activități care este pe cât de complex, pe atât de distractiv. Sau alege jocuri de construit, de sortat sau de tras, pentru dezvoltarea optimă a motricității si a imaginației.

Jocurile de contrucție dezvoltă mai mult decât abilitățile de îndemânare. Alege un set Lego Duplo pentru ca bebe să învețe echilibrul, sortarea după culoare, formă, să își dezvolte imaginația și vederea în spațiu și să inițieze jocuri de rol cu personajele din construcția sa.

2. Dansul și coregrafiile
Cei mici vor fi întotdeauna receptivi la tot ceea ce înseamnă muzică și dans, așa că vor fi atrași de coregrafiile simple alături de părinți. Prin aceste dansuri, micuții își vor descoperi corpul și vor reuși să își exprime anumite trăiri prin intermediul muzicii. Și dacă vrei să îi trezești dragostea pentru muzică, dăruiește-i propriul instrument și lasă-l să exploreze singur sunetele. 

 

3.    Pictura
Pictatul este o activitate foarte atractivă în această etapă a dezvoltării copiilor și o poți încerca oricând cu micuțul tău, oferindu-i astfel impresia că el deține controlul prin utilizarea culorilor, în momentul în care pictează. Nu îți fie frică de mizerie și lasă-l să-și exerseze imaginația!

 

 

4.    Poveștile
În această etapă de vârstă, cărțile ilustrate sunt cele mai iubite de către cei mici. Fie că alegi să-i citești clasicele povești, fie că este vorba despre povești moderne, psihologice sau educative, cei mici se vor bucura întotdeauna de ilustrații, de vocea părinților și de timpul petrecut cu ei.

 

Activități în carantină cu copii între 3 și 5 ani


Chiar dacă activități precum pictatul, desenatul și coloratul rămân printre cele preferate ale micuților și în această categorie de vârstă și poți chiar avansa aceste activități prin adăugarea instrumentelor pentru desen sau diferitelor tehnici de pictură, iată alte câteva idei de lucruri pe care le poți face cu cei mici acasă!

 

5.    Documentare și jocuri de imaginație
Urmărește cu cei mici documentare despre viața animalelor, apoi puteți continua activitatea prin jocuri cu figurine în formă de animale, seturi de jucării cu ferme sau alte activități similare, care să-l antreneze pe cel mic. Un alt exemplu sunt filmele sau documentarele despre sistemul solar, unde și aici puteți opta pentru figurine cu planetele sistemului solar și jocuri cu astronauți. Toate aceste activități au rolul de a le dezvolta imaginația și percepția celor mici despre lume, încă de la vârste fragede.

 

 

6.    Jocuri educative de motricitate
Profită de timpul liber pe care îl ai la dispoziție și învață-l pe cel mic să pună masa sau bunele maniere la masă, prin jocuri educative. În magazinul online Altex vei găsi o mulțime de jocuri și jucării de rol, precum bucătării de jucărie sau alimente de jucărie, care-i pot folosi celui mic pentru a învăța chiar să gătească.

Alte jocuri de motricitate pot fi și croșetatul, împletiturilele sau înșiratul mărgelelor, acestea având, de asemenea, un rol important în dezvoltarea creativității, a simțurilor și a motricității celui mic.

 

7.    Puzzle și lego
Asamblarea pieselor de puzzle sau lego sunt alte tipuri de activități pentru care poți opta, în ideea de a petrece mai mult timp cu cel mic și de a-l menține ocupat și animat. Pe altex.ro vei găsi astfel de jocuri și jucării pentru copii și pentru întreaga familie, așa că poți comanda oricând online un joc de puzzle sau lego pentru a-l face fericit pe cel mic!

Începând cu această vârstă, cei mici pot înțelege și percepe mult mai multe lucruri, așa că iată câteva lucruri pe care le poți face în carantină alături de copilul tău!

 

 

8.    Jocuri de societate
O idee perfectă pentru această categorie de vârstă sunt și jocurile de societate. Aceste jocuri sunt ideale în ceea ce privește oportunitățile de învățare și dezvoltare ale abilităților de gândire. Cu ajutorul lor, cei mici vor deprinde abilități sociale precum comunicarea verbală, așteptarea sau bucuria de a-și împărtăși experiența cu ceilalți. Și sunt și o ocazie perfectă de a ne juca cu copiii mai mari și de a petrece timp de calitate cu ei.

9.    Jocuri senzoriale
La această vârstă, creativitatea celor mici nu cunoaște margini, așa că este important să aveți tot felul de activități elaborate de modelare a plastilinei, lutului sau nisipului kinetic.

 

 

10.    Activități fizice
Cei mici au nevoie în permanență de mișcare, cu atât mai mult în această perioadă în care nu pot merge în parc sau la grădiniță. Gândește-te la tot felul de exerciții fizice pe care să le poți exersa cu copilul tău, de la pași de dans, până la exerciții de fitness și yoga. În acest fel, veți avea parte împreună de distracție și de mișcare!

sursa



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.2662222385406