Octombrie 07, 2024
Tiësto a lansat un remix al piesei Irina Rimes x Goldcher

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Tiësto a lansat propria variantă a hitului „Dudadu,” după ce a inclus piesa în setul său de la Tomorrowland din acest an. În prezent, melodia ocupă prima poziție în topul Media Forest Top 10. Vestea a fost dată publicului chiar de Irina Rimes, în fața celor 4000 de spectatori adunați la Arenele Romane, în cadrul concertului „Descântatele.”

„Dudadu” continuă să câștige popularitate în scena muzicii dance internaționale, fiind deja promovată printr-un remix al lui Steve Aoki și prin includerea ei în setlistul trupei KeineMusik.

Concertul „Descântatele” a oferit o experiență muzicală aparte la Arenele Romane, îmbinând mituri și tradiții vechi cu sunete contemporane. Cu un setlist ce a inclus piesele de pe EP-ul „Origini,” alături de melodii inedite sau reinterpretări ale unor cântece celebre, Irina Rimes a dezvăluit o nouă dimensiune a universului ei artistic. În acest demers, au acompaniat-o invitați de seamă, precum Theo Rose, Surorile Osoianu, Zdob și Zdub, David Ciente, Satoshi, și duoul Magnat & Feoctist.

„Dudadu” face parte din EP-ul „Origini,” un proiect care duce ascultătorul într-o călătorie sonoră presărată cu dor, iubire și mister. Fiecare piesă îmbină autenticitatea versurilor inspirate din folclor cu un sound modern, rezultatul fiind o conexiune inedită între tradiție și inovație, oferind o experiență muzicală captivantă.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0848634243011