март 31, 2014
O TENTĂ perfectă
Un ten catifelat cu aspect uniform şi care radiază frumuseţe şi sănătate reprezintă una din principalele cerinţe pentru crearea atât a unui machiaj de zi cât şi a unui de seară impecabil.

Pедакция aquarelle

Поделись новостью с друзьями

Un ten catifelat cu aspect uniform şi care radiază frumuseţe şi sănătate reprezintă una din principalele cerinţe pentru crearea atât a unui machiaj de zi cât şi a unui de seară impecabil. Cum putem obţine un astfel de efect?

Elementul fundamental

Pentru ca să-i oferim tenului un aspect mai atrăgător, în general, nu avem nevoie decât de trei produse simple – cheia succesului se scunde în modul aplicării lor.

1. Fondul de ten

Make-up artiştii afirmă că o bază de machiaj aleasă în mod greşit schimbă nuanţa tenului şi creează în mod inevitabil acel „efect de mască”. Nuanţa fondului de ten trebuie să fie în perfectă concordanţă cu tonul pielii. Atunci când alegeţi fondul de ten, aplicaţi puţin produs pe linia maxilarului (nu pe mână: există probabilitatea ca nuanţă tenului să fie diferită de cea a mâinii) şi estompaţi: dacă se contopeşte cu nuanţa naturală a pielii fără să creeze un contrast inestetic – înseamnă că aţi făcut alegerea potrivită. De obicei, nuanţele de galben şi bej sunt cele mai comune şi se potrivesc majoritatea persoanelor, pe când cele roz sunt mai „pretenţioase” şi pot conferi pielii un aspect iritat.

Se recomandă ca fondul de ten să fie ales luând în considerare nu doar nuanţa acestuia ci şi tipul pielii: astfel acesta va rezista mult timp fără să dăuneze sănătăţii acesteia. Daca tenul dvs. are tentă roz atunci ar trebui să optaţi pentru un fond de ten mai transparent; dacă însă aveţi un ten predispus la acnee, ar fi bine să alegeţi un fond de ten cu o textură mai groasă, pe care să-l aplicaţi cu mişcări de tamponare. În cazul tenului gras, cele mai optime sunt fondurile de ten matifiante cu o consistenţă cremoasă şi uşoară, cu conţinut foarte redus de uleiuri şi compuşi graşi. Pielea uscată necesită o cremă mai densă, care să-i ofere pe lângă un aspect plăcut, un nivel optim de hidratare. Trebuie de luat în considerare faptul că pielea poate reacţiona în mod diferit la acelaşi fond de ten dacă este folosit în diferite perioade ale anului: odată cu sfârşitul iernii, ar fi bine şi raţional să schimbaţi fondul de ten cu acea textură densă care joacă rolul unui strat de protecţie împotriva temperaturii reci de afară cu un altul mai uşor şi cu efect matifiant.

2. Pudra

Atunci când alegeţi pudra, cel mai bine ar fi să vă ghidaţi de efectul pe care vreţi să-l obţineţi, deoarece există o multitudine de pudre cu diferite destinaţii.

Pudra pulbere matifiază pielea conferindu-i o nuanţă foarte abia vizibilă; make-up artiştii îi dau preferinţă deoarece se „aşează” mai uniform decât cea compactă; se aplică foarte uşor cu pensula. În schimb pudra compactă, care se aplică cu ajutorul unui burete special, este „transportabilă” şi te „scapă” de acel aspect lucios şi inestetic al feţei, menţinând-o proaspătă întreaga zi; acesta are o consistenţă destul de grasă, tocmai din acest motiv este recomandată tenului uscat.

 

Versiunea completă o găsiţi în ediţia AQUARELLE aprilie-2014.

* ACUM LIVRAREA REVISTEI LA DOMICILIU ESTE GRATUITĂ!



конкурс
СВЕЖИЕ НОВОСТИ
читайте также
SQL exec time = 0.68737149238586