Alergia: Un nou haos global 
Bunicile noastre considerau această pacoste, alergia, ca fiind un fenomen destul de rar întâlnit, astăzi, însă, fiecare a cincia persoană se cunoaşte cu ea „personal”. Ce se ascunde sub această afecţiune care mărşăluieşte triumfător pe planetă?
Există multe persoane care dezvoltă alergii severe la arahide, cu ei această boală este nemiloasă. Dacă îşi ating limba sau mănâncă alune, se aleg cu gura şi chiar toată faţă umflată. Cei care au alergii la căpşuni se confruntă cu iritaţii urâte pe piele iar cei cu alergie la pisici nu se pot opri din strănutat la contactul cu acestea. Unii se pot şi asfixia, în adevăratul sens al cuvântului, încercând să înghită aer cu disperare. Pe timp de vară, mulţi suferinzi nu se pot despărţi de ochelarii de soare, care ascund ochii iritaţi, şi de batistuţa pentru nas. Iată doar câteva dintre simptomele acestei boli cu multiple faţete, numite alergie: acesta prezintă o serie de manifestări – de la o rinită uşoară şi urticarie până la astm bronşic, şoc anafilactic şi edem angioneurotic. Cum să-i venim de hac aceste boli „cameleon”?
Polen şi coroană
Trebuie de menţionat faptul că alergia este procreaţia secolului tehnotronic. Omenirea este familiarizată cu ea din timpuri imemoriale: primele referinţe existente, găsite în câteva manuscrise antice egiptene, vorbesc despre faraonul Menes, care s-a stins din viaţă asfixiindu-se după ce a fost înţepat de o albină. şi romanii s-au confruntat cu această năpastă: însuşi împăratul Augustus a suferit de astm alergic. Părinţi antici ai medicinii, Hippocrate şi Galen au menţionat despre simptomele alergiei la polen. „Febra roz” descrisă în cronicile medievale, care nu este nimic altceva decât o alergie la polenul de trandafiri, medicii modernii o numesc polinoză (boala de fân). Regele englez Richard al III-lea credea că toată lumea din jur încerca să-l otrăvească: după masă acesta se plângea de eritem şi starea rea de spirit, însă simptomele „intoxicaţiei” a dispărut de la sine când acesta a înlocuit adorata sa prăjitură cu căpşuni cu un desert mai puţin „agresiv”. Probabil cel mai cunoscut dintre conducătorii loviţi de alergie a fost Napoleon Bonaparte: potrivit contemporanilor, când în preajma imperatorului apărea o pisică, buzele acestuia deveneau de culoarea albastră, se sufoca şi ochii îi lăcrimau abundent. (Ulterior, alergia i-a jucat o farsă rea, dar la acest aspect ne întoarcem mai târziu.)
Cu toate acestea, termenul „alergie” are o vechime de ceva mai mult de un secol: acesta a fost inventat în anul 1906, prin combinarea cuvintelor greceşti „allos” (altul) şi „ergon” (acţiune), de către medicul pediatru austriac K. Pirke, descriind o reacţia neobişnuită a copiilor la serul antidifteric. Studierea bolii în sine a început după ce în Anglia în anii 60 tot mai multe persoane se adresau la medic plângându-se de unele reacţii fastidioase la lucruri aparent inofensive: fructe, nuci, lapte, flori, prafuri de curăţat, produse medicamentoase şi articolele de uz casnic, cum ar fi mănuşile din latex. Schema generală de dezvoltare a bolii a fost identificată tot atunci: s-a dovedit faptul sistemul imunitar hipersensibil identifică anumite substanţe care, de fapt, nu afectează organismul în niciun fel, ca fiind periculoase.
Ţinteşte vrăbiile
La etapa actuală, specialiştii au descifrat mecanismul reacţiilor alergice la nivel biochimic: alergia reprezintă un răspuns imunitar îndreptat într-o direcţie greşită adică sistemul imunitar produce în cantitate crescută nişte anticorpi (Imunoglobuline E) faţă de anumite substanţe numite alergeni. Atunci când o substanţă alergenă ajunge în organism (să zicem, polenul) nivelul de imunoglobulină E în sânge creşte. Rolul acestei proteine este „de a găsi şi neutraliza inamicul”, intrând în contact cu acesta la suprafaţa mastocitelor. Şi din moment ce acestea conţin histamină, care este responsabilă pentru cea mai mare parte a răspunsurilor alergice, are loc eliminarea acestuia. Majoritatea „mastocitelor” se află în mucoasa respiratorie şi conjunctivita ochiului – care explică simptome, precum nas înfundat şi ochi înlăcrimaţi. Excesul de histamină este transportat de sânge în întreg organismul, provocând mâncărimi şi alte reacţii neplăcute. Orice poate servi drept alergen – chiar şi un medicament antialergic poate provocă cuiva alergii.
Versiunea completă o găsiţi în ediţia AQUARELLE aprilie-2014.
