August 16, 2017
Viața personală: a doua șansă
Viața – niște întâmplări, una după alta, când se sfârșește o istorie, noi întoarcem pagina și începem un capitol nou. Însă pe bune, de multe ori așa vrei să revizuiești ceea ce nu poți schimba... sau poți?

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

În una și aceeași băltoacă

Ți s-a întâmplat vreodată ca după o lungă întrerupere de relație să te întorci la fostul? Câteodată, încercând totul de la început, îndrăgostiții zidesc relații strânse. Dar deseori se adeverește că despărțirea a avut un motiv bine pus la punct, și nici a doua, nici a treia, nici a "cincea încercare", ca într-un cântec la nimic bun nu aduce. Totuși, are sens de reîntors relațiile din trecut?

O mulțime de lacrimi și dulciurile mâncate cu kilogramele în luptă cu depresia – etapă depășită. Și cum noi nu ne-am convinge că trecutul trebuie să rămâie în trecut, conform legii lui Murphy, când nouă deja ni se pare că am uitat relațiile din trecut, ele neapărat o să-și dea de știre. Pentru ca să înțelegi cu adevărat dacă sentimentele sunt reale sau asta e o nostalgie după trecut, trebuie mai întâi să te clarifici în interior.

Pe cinste

În primul rând trebuie să fii sinceră cu sine. Obligatoriu după despărțire rămâne un bagaj plin de experiență amară, însă analiza relației și a motivelor de despărțire va ajuta să ușureze situația. E important de înțeles „ca înainte” nu va mai fi: veți deveni atfel, și cu asta va trebui să vă împăcați. Dacă tu ai hotărât pentru sine cu acest om mai mult să nu fii, nu e nevoie de chinuit pe nimeni. Câți trandafiri fostul n-ar aduce, câte cuvinte înflăcărate n-ar spune și ce n-ar promite, mila – nu e argument pentru refacerea relației.

 

Continuarea o găsiți în revista AQUARELLE (iulie-august 2017)



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.9635157585144