Februarie 04, 2019
Vera Brejneva a împlinit 37 de ani. Vezi cum interpreta a sărbătorit aniversarea
Aseară, 3 februarie, fosta solistă a trupei VIA Gra, Vera Brejneva și-a sărbătorit aniversarea.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Vera Brejneva a împlinit frumoasa vârstă de 37 de ani. Artista a ales să sărbătorească această zi specială în sânul familiei. Soțul interpretei, Konstantin Meladze, în vârstă de 55 de ani, a felicitat-o într-un mod simplu, dar inedit. Acesta i-a organizat o cină romantică.

Pe pagina sa de Instagram, vedeta a postat un video, care surprinde momentul  în care interpreta suflă lumânările de pe tortul aniversar.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Vera Brezhneva (@ververa) on

 

Amintim că Vera Brejneva s-a născut pe 3 februarie 1982, în Ucraina. Cariera în domeniul muzicii a început-o în anul 2002, pe când avea vârsta de 20 de ani. Ea a devenit membra formației VIA Gra, împreună cu Nadejda Granovskaiași Anna Sedokova. Vera Brejneva a fost solista acestei formații timp de patru ani.

Cariera solo a început-o în anul 2008. Cu un an mai târziu a debutat în lumea cinematografiei în calitate de actriță. 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0365343093872