Iulie 25, 2019
Palatul Kensington neagă că Ducesa de Cambridge ar fi apelat la proceduri estetice
Kate Middleton atrage admirația tuturor la fiecare apariție în public, însă este posibil ca Ducesa de Cambridge să fi apelat la o procedură estetică?

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Un chirurg plastician important din Londra a postat o imagine prin care s-ar înțelege că Ducesa de Cambridge este un client al clinicii în care profesează și, mai mult, aceasta ar apela la Botox. Ducesa apare în prima imagine cu câteva riduri pe frunte, iar în a doua tenul ei este perfect.

Dr. Munir Somji, care lucrează la Dr. Medi Spa Clinic în Londra, a postat această imagine pe contul personal de Instagram, unde a scris că Ducesa face această procedură. „Kate a noastră iubește puțin baby Botox”. Reacțiile la această imagine nu au întârziat să apară și, deși cei mai mulți oameni au apreciat postarea, au existat și fani care l-au criticat pe doctor. „Asta este răutăcios”, a scris o persoană. Un purtător de cuvânt de la Palatul Kensington a acceptat să dea declarații pentru The New York Post, spunând că acea postare nu este adevărată. În plus, „familia regală nu promovează activități comerciale”, a adăugat acesta.

Cei de la clinică au fost apoi întrebați dacă Ducesa este într-adevăr o clientă Dr. Medi Spa, care se află la aproape 10 minute de Palatul Kensington, însă aceștia au oferit un răspuns reținut. „Nu putem dezvălui dacă este client sau nu. Avem înțelegeri și nu putem dezvălui cine sunt clienții importanți. Pur și simplu nu putem spune dacă a venit la noi sau nu”, a declarat marketing manager-ul Sammy Curry.

Totodată, ea a explicat că Dr. Somji a publicat aceste imagini, deoarece „el a crezut că este o comparație bună pentru a arăta efectele Botoxului și, evident, pe cele ale baby Botox-ului pe care el îl face.” În plus, expresia „Kate a noastră” se referă mai degrabă la Kate a Regatului Unit și nu la Ducesă drept clientă a clinicii. Sammy Curry a explicat și care este diferența dintre cele două proceduri, explicând că varianta baby este injectată într-un volum mai mic, în zona frunții și a gurii. Astfel, are același efect ca Botoxul, însă chipul își va păstra mobilitatea. „Vei avea expresie facială în continuare. Este un punct bun de pornire, deoarece are rezultate mai subtile decât o procedură normală.”

 

elle.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.7542884349823