Ianuarie 26, 2023
Octupleții născuți de Nadya Suleman au împlinit 14 ani. Cum se descurcă la 47 de ani cu 14 copii
În 2009, Nadya Suleman a șocat o lume întreagă: a adus pe lume, prin cezariană, 8 copii. Nu i-a fost tocmai ușor să îi crească și, de-a lungul timpului, a avut mari probleme financiare, în condițiile în care “octomama” mai are încă 6 copii, pe lângă octupleți. A trecut însă cu bine peste momentele dificile, iar acum i-a sărbătorit pe octupleți la împlinirea a 14 ani.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

În urmă cu 10 ani, Nadya Suleman își declara falimentul – avea datorie la întreținere de 30.000 de dolari, plus alte datorii de un milion de dolari. Octomama a apărut chiar și în filme pentru adulți ca să își plătească datoriile uriașe.

Ca să întreții 14 copii costă o avere, așa că Nadya a profitat de ziua ocupletilor ca să mai facă un ban. Aceasta a realizat un pictorial plătit cu copiii, care a fost publicat în Daily Mail. De ziua lor, Nadya și-a dus octupleții la karting, apoi i-a scos la masă la o pizzerie.

Cine e Nadya Suleman și cum a ajuns să nască octupleți

În 2008, medicul Michael Kamrava, specialist în fertilitate, i-a implantat Nadyei Suleman 12 embrioni, deși numărul maxim recomandat pentru vârsta ei era de 3. Declarațiile privind sarcina sunt destul de controversate: Nadya a susținut că ea și-ar fi dorit doar gemeni și că medicul nu i-ar fi spus că urmează să nască 8 copii. Ceea ce e însă destul de greu de crezut. Nadya însăși i-a cerut medicului să îi implanteze 6 embrioni. În condițiile în care femeia mai avea încă 6 copii acasă. Concepuți tot prin fertilizare în vitro.

 

Între timp, medicul și-a pierdut licența și a fost nevoit să părăsească SUA.O echipă de 46 de medici și asistente au luat parte la nașterea octupleților. Șase băieți și două fete. Este un record mondial până în prezent, pentru că nu s-a mai întâmplat să supraviețuiască 8 copii la o naștere.

În prezent copiii Nadiei au crescut și “octomama” se mândrește cu ei pe rețelele de socializare. “Octuplețîi sunt mici pentru vârsta lor, dar sunt politicoși, gătesc, sunt vegani, citesc două cărți pe lună și își fac temele fără să fie obligați. În ciuda a ceea ce a spus presa despre ei, sunt copii model”, au scris cei de la New York Times într-un reportaj. Din păcate, unul dintre copiii Nadyei a fost diagnosticat cu afecțiuni din spectrul autist.

Octomom' Nadya Suleman Celebrates 8 Children's 13th Birthday

Sursa



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.81667923927307