August 10, 2022
Noi reguli la concursul Miss Universe: „Femeile ar trebui să aibă putere asupra vieții lor”
După mai bine de 70 de ani, concursul global de frumusețe Miss Universe face una dintre cele mai mari schimbări în procesul de selecție. Începând de anul, viitor vor fi acceptate femeile căsătorite, mămicile și gravidele, scrie The National News, care a consultat o notă internă a organizației, scrie Libertatea.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

„Cu toții credem că femeile ar trebui să aibă putere asupra vieții lor și că deciziile personale ale unui om nu ar trebui să fie o barieră în calea succesului lor”, se spune în nota organizației Miss Universe. 

Noile reguli vor intra în vigoare pentru cea de-a 72-a ediție, care va avea loc în 2023. 

Anterior, doar femeile singure, cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, care nu au fost niciodată căsătorite și nu aveau copii, puteau să aplice. 

„Organizația Miss Universe va fi mai incluzivă și mai primitoare pentru mamele și femeile căsătorite. Am luptat să înlăturăm stereotipurile și stigmatizarea pe care vechea societate ni le-a impus cu multe decenii în urmă”, a declarat Josh Yugen, directorul național al Miss Universe Bahrain, pentru The National. 

„Mamele au superputere și nu le poți priva de oportunitatea de a participa din cauza normelor învechite” 

„Miss Universe înlătură aproape toate restricțiile care ar putea împiedica o fată să-și realizeze visul. Este o veste incredibilă! Fiecare fată are dreptul de a se prezenta la un concurs de frumusețe și de a-și transmite mesajul lumii! Mamele au superputere și nu le poți priva de oportunitatea de a participa din cauza normelor învechite!”, a comentat modelul ucrainean, Victoria Apanasenko.

„La urma urmei, Miss Universe nu este neapărat despre frumusețe, parade și rochii! Este vorba despre puterea unei femei, despre sprijinirea femeilor din întreaga lume și despre oportunitatea de a-și face viața mai bună!”, a spus Victoria Apanasenko.

Actrița indiană Harnaaz Sandhu, în vârstă de 21 de ani, a fost încoronată Miss Univers 2021, la evenimentul desfășurat la Eilat, în Israel. Cu sediul la New York, organizația Miss Universe deține și concursurile Miss USA și Miss Teen USA.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.67838907241821