Iulie 13, 2020
Nepotul lui Elvis Presley, Benjamin Keough, a murit la 27 de ani
Nepotul lui Elvis Presley, fiul Lisei Marie Presley, Benjamin Keough, a murit la vârsta de 27 de ani. Poliția cercetează împrejurările decesului.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Nepotul lui Elvis Presley, Benjamin Keough, a murit la vârsta de 27 de ani. Decesul a survenit în Calabasas, California, iar poliția a demarat o anchetă.

Ce se știe în acest moment este că nepotul lui Elvis Presley ar fi murit prin împușcare. Se suspectează că ar fi vorba de o sinucidere.

Mediafax raportează că mama lui Benjamin, Lisa Marie Presley, ar fi declarat prin intermediul purtătorului de cuvânt al familiei că este devastată și că băiatul era dragostea vieții ei.

Reprezentantul Roger Widynowski a declarat către Associated Press că Lisa Marie Presley „este absolut devastată dar încearcă să fie puternică pentru gemenii ei și pentru fiica ei mai mare, Riley. L-a adorat pe băiat. A fost dragostea vieții ei.”

Nepotul lui Elvis Presley, Benjamin Keough, ar fi vrut să calce pe urmele bunicului său, îndreptându-se către o carieră în muzică. În 2009, s-a vorbit despre un contract pe care acesta l-ar fi semnat cu casa de discuri Universal, în valoare de 5 milioane de dolari, pentru înregistrarea a cinci albume. Casa de discuri a negat, însă, la acea vreme un astfel de angajament.

Nancy Sinatra se numără printre primele celebrități care au transmit condoleanțe în mod public familiei, pe Twitter, postând un mesaj dedicat lui Benjamin, nepotul lui Elvis Presley. „Te-am cunoscut încă dinainte ca mama ta să te nască, fără să visez măcar că vei trece prin astfel de dureri în viață. Îmi pare foarte rău.”



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.83784580230713