Iulie 27, 2022
Maxim Galkin va susține un concert la Chișinău
Umoristul rus a plecat într-un turneu de lungă durată în țările europene și se pare că este solicitat inclusiv de moldoveni.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Stabiliți în Israel, după invazia Rusiei în Ucraina, Galkin și Alla Pugachova continuă să-și bucure fanii. Dupa ce a susținut mai multe concerte în orașele din Israel, Maxim a anunțat un turneu european.

În această vară, artistul va evolua în Marea Britanie, Polonia, Irlanda, iar în septembrie va zbura tocmai în Australia (n.r. - cel mai probabil își va extinde programul și în alte țări).

În octombrie Galkin va ajunge și în Moldova. Concertul său va avea loc pe 13 octombrie la Palatul Național "Nicolae Sulac" din Chișinău.

Doritorii de a viziona spectacolul umoristului vor plăti între 450 - 1600 lei.

Apropo, în cadrul show-urilor din Israel, Maxim Galkin a făcut haz de declarațiile unor politicieni și prezentatori TV din Rusia în contextul războiului din Ucraina și plecarea sa din Rusia. Artistul l-a luat peste picior și pe Vladimir Soloviev: "Eu spun - nu războiului, iar ei mă numesc trădător al patriei. Ei spun: "Noi am început această operațiune specială pentru a îndepărta NATO de granițele Rusiei". Pentru ce? E normal? În schimb, le place lor sau nu - NATO se extinde", a declarat artistul pe scenă.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 4.2474553585052