Mai 23, 2022
Jennifer Lopez are milioane de dolari, dar a fost surprinsă cumpărând haine de la second hand
Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez (52 de ani) i-a şocat recent pe jurnaliştii de peste Ocean! Deși are o avere de milioane de dolari, Jennifer tot vânează chilipiruri în magazinele de tip second hand.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Diva, despre care s-a vorbit enorm în ultimele luni după ce s-a cuplat din nou cu actorul Ben Affleck (49 de ani), după ce au mai avut o relaţie ratată în trecut, a intrat acum în atenţia presei după ce a fost surprinsă cumpărând haine dintr-un magazin de mărfuri second hand din Los Angeles.

image 

Interpreta unor hituri internaţionale, cum ar fi „Dance again”, „Booty” şi „On The Floor”, era recunoscută până acum drept un simbol al modei internaţionale, după ce a îmbrăcat ţinute ale unor stilişti de la cele mai renumite case de modă de pe planetă, ca de exemplu faimoasa rochie verde Jungles Dress, creată de Versace, la gala Grammy din 2000.

De aceea a şocat pe toată lumea când a fost văzută cumpărând haine de la second hand, săptămâna trecută.

image 

JLo, care are o avere de 400 milioane $ a venit la magazinul second hand binecunoscut de pe bulevardul La Brea Avenue la volanul maşinii sale Bentley, de culoare albastră, decapotabilă.

Era însoţită de fiica sa, Emme (14 ani), pe care o are din căsnicia cu Marc Anthony (53 de ani).

Magazinul de second hand în care a intrat oferă duminica munţi de haine care se vând cu un dolar bucata.

Vedeta şi-a cumpărat din acest magazin o rochie de vară de bumbac, în timp ce purta o geantă Dior şi ochelari de soare auriţi. În afară de Emme, Jennifer Lopez mai are un fiu, Max, care e fratele geamăn al fetei.

Jennifer Lopez Knows She's at the Top of Her Game | InStyle

Jennifer Lopez nu se teme să se afișeze fără mic de machiaj în fața celor care o îndrăgesc. Nu de puține ori artista a distribuit imagini în care apare nemachiată și fără să facă apel la filtrele de pe Instagram. Fanii apreciază naturalețea de care dă dovadă, iar comentariile pozitive sunt de ordinul sutelor.

8 Iconic Jennifer Lopez Looks In Honor of Her 50th Birthday - PureWow

Sursa - click.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.56521439552307