Iulie 01, 2022
Iuliana Beregoi, la concertul lui Billie Eilish. Cum s-a filmat interpreta
Iuliana Beregoi are doar 18 ani și duce o viață plină de împliniri și bucurii. Artista este apreciată pentru muzica sa și, deși are o vârstă fragedă, reușește să facă proprii bani și să își permită mici capricii. Așadar, Iuliana a urcat în avion și a ajuns în Berlin, unde s-a distrat pe cinste la un concert marca Billie Eilish.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Iuliana Beregoi profită de tinerețe și de timpul liber pe care îl are la dispoziție. Îndrăgita artistă este fana lui Billie Eilish, așa cum sunt mulți tineri din întreaga lume. Iuliana a participat la un concert susținut de Billie în Berlin, Germania. Așa cum era de așteptat, vedeta a distribuit imagini de la concert pe pagina personală de Instagram.

 

Atmosfera a fost una incendiară, arena în care a avut loc concertul, una arhiplină, iar Billie a făcut ceea ce știe cel mai bine: a ridicat mulțimea în picioare. Solista americană a interpretat atât melodii mai vesele din repertoriu, cât și o serie de cântece cu mesaj profund, pe un ritm mai lent. 

Iuliana s-a filmat în timp ce dansa de zor și a arătat fanilor cum este atmosfera în arenă. Mii de voci cântând la unison și la fel de multe telefoane ridicate în aer pentru a surpinde un instantaneu cu Billie, tânăra care a cucerit inimile a tinerilor de pretutindeni

VEZI VIDEO AICI

Billie Eilish, un fenomen al muzicii 

Billie Eilish poate fi considerată un adevărat fenomen al industriei muzicale. Are doar 20 de ani și un palmares la care mulți dintre artiști nu ar putea decât să viseze. Ea a scris istorie la gala premiilor Oscar din anul 2022, devenind artista care a câștigat trei premii majore pentru aceeași melodie, precum și prima persoană născută în secolul al XII-lea care a reușit să obțină un Oscar.

Ea și-a făcut debutul la doar 14 ani, dar a intrat rapid în atenția tuturor prin melodiile „Ocean Eyes" și „Lovely". În prezent are parte de un succes răsunător, deși recunoaște că îi este greu să gestioneze faima de care se bucură. Pagina ei de Instagram este urmărită de 104 milioane de oameni, așadar orice mișcare a vedetei este supusă dezbaterii! 

Sursa - click.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.7929928302765