Aprilie 12, 2023
Eurovision 2023: Videoclipurile de prezentare ale concurenţilor vor include locuri emblematice din Ucraina
''Cărţile de vizită'' ale concurenţilor participanţi la Eurovision 2023, scurte videoclipuri proiectate înainte de fiecare interpretare, vor conţine în acest an diverse locuri emblematice din Ucraina, informează DPA.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Videoclipurile scurte, care oferă prezentatorilor şansa de a scoate în evidenţă ţara şi reprezentantul acesteia, au fost înregistrate cu ajutorul unor drone şi al unor camere de filmat 360 de grade, scrie agerpres.ro

Fiecare va include un loc din Ucraina alături de un echivalent din Marea Britanie şi din ţara participantă.

Legătura dintre celei trei locuri se va face printr-o tematică similară, cum ar fi parcuri, castele, artă stradală, porturi, clădiri colorate, plaje, râuri şi lacuri.

Cele 37 de vederi vor prezenta 111 locuri, de la Monumentul Independenţei din Kiev la Angel of the North şi Stonehenge din Marea Britanie.

Fundalul sonor al fiecărei cărţi de vizită va fi compus de Dmytro Shurov, un muzician şi compozitor ucrainean din Kiev, care a făcut parte din juriul versiunii ucrainene a emisiunii The X Factor.

Compania de producţie TV Windfall Films a colaborat cu compania ucraineană de film 23/32 Films, care a organizat producţia şi a obţinut autorizaţii pentru filmările aeriene din Ucraina.

''Conceptul creativ al cărţilor de vizită este aşteptat cu nerăbdare de fani în fiecare an'', a spus Rachel Ashdown, comisar BBC pentru Eurovison.

''Reprezintă modalitatea perfectă de a prezenta fiecare recital unei audienţe totale de 160 de milioane de telespectatori de pe întreg globul şi abia aştept ca publicul să vadă ce le-am pregătit anul acesta cu prilejul difuzării semifinalelor şi a finalei''.

''Întrucât Regatul Unit, Ucraina şi ţările participante vor fi 'unite prin muzică', privitorii vor fi surprinşi să descopere ce alte lucruri îi mai unesc''.

''Suntem fericiţi să participăm la acest proiect şi să arătăm că e încă posibilă în Ucraina filmarea la orice nivel de dificultate'', a spus Sarah Cherniavskyi, producătoare executivă a 23/32 Films.

''Ediţia de anul acesta a Eurovision, deşi nu are loc în Ucraina din cauza invaziei ruseşti, va fi centrată în jurul ţării noastre'', a mai spus ea.

Toate cele 37 de ţări participante şi-au ales reprezentanţii: Ucraina va fi reprezentată de trupa Tvorchi cu melodia ''Heart Of Steel'', iar Marea Britanie e reprezentată de Mae Muller şi de melodia ''I Wrote A Song''.

Semifinalele Eurovision, găzduite de M&S Bank Arena din Liverpool, vor avea loc pe 9 şi 11 mai.

Marea finală va avea loc pe 13 mai şi va fi difuzată în direct de BBC One.

Reprezentantul Republicii Moldova, Pasha Parfeni, va urca al 10-lea pe scenă cu „Soarele și Luna”, în prima semifinală.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.64765691757202