Septembrie 12, 2022
Duelul decolteurilor! Penelope Cruz și Salma Hayek s-au întrecut în rochii extravagante
Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place! Cele mai cunoscute actrițe cu origini hispanice de la Hollywood, Penelope Cruz (48 de ani) și Salma Hayek (56 de ani) au avut recent apariții de vis pe covorul roșu. Deși au fost la evenimente diferite, cele două actrițe, care sunt și prietene foarte bune, au fost comparate de presa internațională datorită decolteurilor generoase.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Penelope Cruz a purtat o rochie Chanel

Prezentă la cea de-a 79-a ediție a Festivalului Internațional de la Veneția, Penelope Cruz a purtat o rochie neagră și decoltată, marți, la premiera filmului „The Eternal Daughter”. Actrița de origine spaniolă a întors toate privirile într-o rochie Chanel couture cu design de sirenă, texturată cu franjuri în partea de jos.

A ales să poarte un coc elegant și o pereche de cercei cu diamante. Penelope și-a lăsat dezgolită și fără bijuterii zona decolteului --care a fost și vedeta acestei ținute. A mai adăugat ca accesorii o serie de inele din argint și o poșetă tip clutch, din piele. Actrița, care are o avere de 85 de milioane de dolari, este ambasador al casei de modă franțuzești Chanel, așa că nu e de mirare că și în zilele anterioare de festival a purtat ținute de la același brand. Penelope Cruz este căsătorită din 2010 cu actorul spaniol Javier Bardem (53 de ani), alături de care are doi copii, pe Leo (11 ani) și pe Luna (9 ani). De-a lungul anilor, s-a menținut într-o formă fizică de invidiat, iar asta se datorează unei diete echilibrate, după cum a mărturisit chiar ea.

„Mănânc multe fructe, legume și proteine ​​de calitate de la animalele care cresc în aer liber. Beau foarte multă apă, ceea ce nu făceam înainte. Nu prea consum alcool și m-am lăsat de fumat cu ani în urmă. Nu-mi lipsește asta în viața mea.”, a dezvăluit Cruz, într-un interviu acordat revistei Women’s Health, în urmă cu mai mulți ani.

Salma Hayek a întors toate privirile

La rândul său, Salma Hayek a arătat uluitor într-o rochie albă, în timp ce s-a alăturat vedetelor Idris Elba și Kate Moss pentru a sărbători lansarea noii cărți biografice a lui Edward Enninful, redactorul șef al revistei British Vogue, „A Visible Man”, eveniment ce a avut loc la Londra.

Actrița s a fotografiat într un decor de vis jpg

Rochia Salmei Hayek avea o fustă fluidă din tul cu franjuri. Principala atracție a ținutei a fost decolteul adânc, accentuat de centura albă și subțire din zona taliei, care i-a pus în valoare silueta de clepsidră. Actrița născută în Mexic, care are tată libanez și mamă spaniolă, a venit la petrecere alături de soțul ei, miliardarul François-Henri Pinault (60 de ani), alături de care are o fiică, Valentina Paloma (14 ani). Vedeta, care se laudă cu o avere de aproximativ 200 de milioane de dolari, s-a mândrit mereu cu formele sale voluptoase, dar a spus că ar fi avut mai mult succes dacă s-ar fi născut într-o altă epocă.

Salma Hayek a fost prezentă la lansarea unei cărți, la Londra jpg

Vedeta a purtat o rochie albă și decoltată jpg

„M-am născut într-o epocă greșită; cu sânii mari, este imposibil să găsești haine potrivite”, a spus într-un interviu din 2017 pentru revista digitală The EDIT. „Sunt sigură că anii ’50 sau ’70 mi s-ar fi potrivit mai bine”.

Salma a împlinit 56 de ani recent jpg

Sursa - click.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 7.3669412136078