Celebra artistă va juca într-o peliculă foarte așteptată, din care mai face parte și cunoscuta actriță Margot Robbie. De asemenea, în film va fi prezent și starul din ”La La Land” și ”The Notebook”, Ryan Gosling.
După ce a luat cu asalt industria muzicală, câștigând numeroase premii importante și lansând hituri pe primele poziții: New rules, Don't start now, One kiss etc., senzuala cântăreață și-a îndreptat atenția către Hollywood. Ea va juca într-un film cu buget uriaș.
Dua Lipa va juca în filmul ”Barbie”, care va avea premiera în 2023. Din distribuția peliculei fac parte nume sonore precum Ryan Gosling, Margot Robbie, Will Ferrell și Saoirse Ronan, potrivit publicației The Sun. Filmările vor avea loc în Marea Britanie, dar, momentan, scenariul nu este complet finalizat.
Anul acesta, vedeta își va face debutul pe marele ecran în thrillerul ”Argylle”, care va avea premiera la sfârșitul lui 2022. Se pare că Dua Lipa s-a descurcat minunat în timpul filmărilor de anul trecut.
Sursa: Click.ro