Aprilie 21, 2023
David Popovici, cel mai sincer interviu! Câți bani are în cont și cât câștigă, lună de lună: „Mi s-ar urca la cap”
De un an, toţi copiii din România vor să fie David Popovici, chiar dacă el, la rândul lui, abia a trecut de adolescenţă. De un an, întreaga planetă se „închină” la fenomenul din România care a stabilit performanţe pe care nici un înotător înaintea lui nu le-a mai izbutit. Miercuri, recordmenul şi campionul mondial la nataţie a demonstrat încă o dată că, înainte de a fi un mare sportiv, este şi un mare om.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

La doar 18 ani, David Popovici are România la picioare, dar a reuşit să rămână acelaşi puşti cu bun simţ care a fost din prima zi în care a început înotul, acum 14 ani. L-am întâlnit la un eveniment special, unde a vorbit despre noul său partener şi sponsor pentru următorii patru ani. „Sunt bucuros de acest parteneriat pentru că e unul pentru performanţă. Motivaţia mea ţine de succes, stabilitate, siguranţă, valori împărtăşite cu echipa Raiffeisen. Este un parteneriat pe termen lung: îmi doresc să fac performanţă în sport pe termen lung, şi să întorc o parte din acest succes nu doar sub formă de inspiraţie pentru alţi tineri - eu la rândul meu fiind inspirat de alţi performeri români -, ci ca şi contribuţie în societate, în comunităţi”, a spus tânărul sportiv, scrie click.ro

L-am întrebat dacă l-a emoţionat să revadă cursa de record mondial la 100 m liber care a rulat pe ecranul imens din spatele lui şi a mărturisit că ”am urmărit-o de foarte puţine ori, mă uit extrem de rar. Cred că aştept ocaziile, ca aceasta, pentru a o urmări. Şi, tocmai pentru că o văd de atât de puţine ori, o retrăiesc. Şi mie mi se face pielea de găină, pentru că a fost un moment absolut superb! Vreau să îl retrăiesc de cât mai multe ori! Drumul spre performanţă este unul foarte lung, greu şi am nevoie de sprijin puternic şi real în spatele meu, şi în echipa mea. Asta porneşte de la fani, familie, prieteni, colegi de la şcoală, parteneri, şi mă ajută să cresc pe cât mai mult şi, de fapt, ceea ce îmi doresc cel mai mult e să inspir pe mai mulţi oameni”, a mai spus campionul mondial şi european la înot.

David Popovici e dublu campion mondial şi european la 100 m liber şi 200 m liber

De ce nu vrea David Popovici să știe câți bani are în cont

O parte interesantă a discuţiei a fost legată de banii pe care îi are în cont şi de cum s-a gândit să-i investească, mai ales că doar pentru titlurile mondiale câştigate în vara trecută premierul Ciucă i-a acordat un premiu suplimentar de un milion de lei (aproximativ 200.000 €). Asta, pe lângă premierile obişnuite pe care le primesc sportivii pentru performanţele obţinute la competiţiile majore din partea Ministerului Sportului sau ale cluburilor la care sunt legitimaţi. David, cu nonşalanţa specifică vârstei, a recunoscut că habar n-are câţi bani i s-au strâns în conturi, pentru că el e preocupat de performanţă, nu de contabilitate.

„Nu ştiu dacă mă credeţi, dar e adevărat, tatăl meu poate să ateste. Eu nu vreau să ştiu câţi bani fac. Eu nu vreau să ştiu câţi bani câştig pe lună, nu vreau să ştiu ce bonusuri primesc, ce premii câştig din înot, tocmai pentru că nu vreau să mă influenţeze. Nu ştiu, odată ce voi şti asta poate mi s-ar urca la cap, poate m-ar face să mă schimb în vreun fel. Tocmai de asta aleg să nu ştiu. O iau pas cu pas şi încerc să nu fug de responsabilitatea asta prea mult, pentru că în curând voi fi nevoit să ştiu şi să-mi văd de viaţa de adult”, a explicat el ziariştilor prezenţi la semnarea parteneriatului.

Click! spune

David Popovici este dublu campion mondial şi european la 100 m liber şi 200 m liber. De asemenea, deţine recordul mondial la 100 m liber, dar şi multe alte recorduri mondiale de juniori pe diferite distanţe.

Face meditaţii pentru Bacalaureat

Anul acesta, David Popovici are ca obiectiv apărarea titlurilor mondiale la competiţia care va avea loc în vară, la Fukuoka, dar şi cucerirea mai multor medalii la Europenele în bazin scurt care vor avea loc la Otopeni, la finalul anului.

În plus, fiind elev în clasa a XII-a la liceul „Ion Creangă”, el se pregăteşte de zor şi pentru Bacalaureat. De altfel, el fusese la meditaţii la română înaintea conferinţei de presă.

Are doar 18 ani, dar vorbeşte ca un om matur. Foto: Inquam Photos 

„În legătură cu Bacalaureatul, tocmai am venit de la meditaţii, unde am învăţat despre Moromeţii. Trebuie să mă pregătesc serios pentru Bacalaureat. Aşa că trebuie să-mi împart atenţia în mai multe direcţii importante pentru mine, iar asta înseamnă şi studiu”, a declarat el.

«Sunt un băiat simplu, crescut bine»

De-a lungul timpului David a fost numit în mai multe feluri printre care şi „Extraterestrul”, şi am vrut să ştim cum s-ar descrie, pentru că nu este doar un simplu înotător.

David e asaltat de copii la întreceri. FOTO: Facebook/ FRNPM 

”Într-adevăr, au fost atât de multe superlative aduse la adresa mea, atât de mulţi termeni care mă flatează, dar nu mă definesc. Pentru că, la bază, eu sunt - sau aşa îmi place să mă consider -, un băiat simplu, crescut bine, care face sport şi încearcă să îi înveţe pe cât mai mulţi despre acest stil de viaţă pe care, din nou, eu îl consider sănătos şi destul de corect. Încerc să fiu mai mult decât doar un înotător rapid. Asta însemnând referirea la inspiraţia pe care le-o aduc unora, sper”, a mai povestit el.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.65856957435608