Februarie 09, 2023
Cine și-l amintește pe Mircea Solcanu? Fostul prezentator a rămas fără auz și trăiește din pensia de handicap
La aproximativ 10 ani de când a dispărut din lumina reflectoarelor, Mircea Solcanu este din nou în centrul atenției.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Fostul prezentator de la „Poveștiri de noapte”, emisiune difuzată de Acasă TV timp de mai mulți ani, a stat de vorbă cu reporterii de la Ciao, cărora le-a dezvăluit cum este viața lui în prezent.

Retras la Constanța, orașul său natal, Mircea Solcanu trăiește o adevărată dramă: are o tumoră, a rămas parțial fără auz și trăiește dintr-o pensie de handicap în valoare de 760 de lei, scrie protv.ro

 

„Mircea Solcanu trăiește, învață și își vede de sufletul lui cum poate și încearcă să se descurce mai bine. De foarte multe ori nu face și nu se descurcă, dar se străduiește. Trist și nervos și strivit de viață, dar respir. În afara studiilor, nu mă ocup cu nimic. Nu mai găsesc plăcerea în lucrurile care odată îmi plăceau. Încerc să îmi definesc alte lucruri de care să mă bucur. Însă până acum, în afară de credință și sufletul meu, nu am găsit. Nu m-am uitat 7 ani la televizor, iar când am reînceput să mă mai uit, constat că nu îmi va lipsi nici în următorii 7. M-am reîntors la Constanța care e orașul meu natal, mi-am lăsat părul lung, l-am mai tăiat de curând. Însă oamenii cred că îmi recunosc ochii și vocea, deși nu îmi mai doresc. Singurul lucru care contează este că atunci când oamenii mă recunosc, zâmbesc, iar asta îmi este suficient. Trăiesc într-un oraș și o țară cu tristețea în ADN. Iar faptul că ei zâmbesc când mă văd e mica mea victorie din ziua respectivă. Nu mă mai mișc ca la 20 de ani, dar probleme majore din cauza tumorii nu am. Doar frustrarea care vine la pachet cu pierderea auzului. Tumoarea pe care am avut-o mi-a spart timpanul de la urechea dreaptă. Și, în timp, am rămas fără auz deloc la urechea dreaptă. Din cauza unui șoc provocat de furtul câinelui anul trecut mi-a scăzut auzul și la urechea stângă”, a spus Mircea Solcanu.

Mircea Solcanu a luat decizia surpriză. Ce face acum, după ce a renunțat la  televiziune - Playtech Știri 

Sursa



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.67047953605652