Octombrie 29, 2021
Cătușe pe degete. Doi tineri s-au căsătorit în închisoare
În închisoare se pun cătușe nu doar pe mâini, dar și pe degete. Doi tineri și-au oficiat relația în penitenciar. Mireasa - deținută de la Rusca, mirele - un tânăr aflat în libertate. Ceremonia a avut loc în închisoare, fiind respectate toate măsurile de prevenire a infecției cu noul tip de coronavirus.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Astfel, la Penitenciarul nr. 7 a fost prezent un ofițer de la Starea Civilă și rudele celor doi îndrăgostiți. Mireasa a portat o rochie, însă nu albă, pe care a asortat-o cu o geacă din piele ecologică, iar mirele a venit elegant. Conform legislației, după căsătorie, soții beneficiază de o întrevedere de lungă durată. 

Nu se știe însă cât timp va mai sta mireasa în detenție și pentru ce a fost condamnată. 

Potrivit Administrația Națională a Peniteciarelor, de la începutul anului s-au înregistrat 40 de căsătorii în închisoare. ANP menționează că asemenea evenimente au un impact pozitiv asupra deţinuţilor, motivându-i să preia un comportament pro-social în perioada detenţiei, motivându-i spre reintegrarea eficientă în societate. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.75933909416199