August 15, 2022
Câți bani câștigă Inna. Cum au ajutat-o Delia, Carla’s Dreams, Antonia să devină milionară în euro
Cântăreața este apreciată în lumea întreagă, având colaborări de succes nu doar cu artiști din Romania, dar și cu nume mari din străinătate. Vedeta trăiește totodată o frumoasă poveste de iubire cu Deliric, iar în plan profesional obține sume fabuloase de pe urma afacerilor unde este asociată.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Vedeta este primul artist din Romania care a urcat pe scena unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din lume, Tomorrowland, în ultimul weekend din iulie, în Belgia. Elena Alexandra Apostolescu, pe numele ei real, a cântat în fața a 200.000 de oameni, o performanță în cariera sa. Bruneta a participat la invitația lui Timmy Trumpet, unul dintre cei mai buni DJ din lume. 

Inna a ajuns să fie unul dintre cei mai apreciați cântăreți la nivel internațional, dar și cel mai bine plătit artist din Romania

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Conform Fanatik, vedeta deține mai multe afaceri, însă doar două companii sunt foarte profitabile și anume: Global Records și Empire Music Management. La ambele companii, INNA este asociată cu Ștefan Lucian Gîtiță. Cei doi au fost iubiți, în trecut, pentru o scurtă perioadă de timp, însă au rămas în relații bune de prietenie. Potrivit datelor ANAF, ea deține 48% din casa de discuri Global Records și 50% din cealaltă afacere.

Global Records are sub contract mulți dintre artiștii și influencerii de succes de la noi: Antonia, Carlas Dreams, Irina Rimes, The Motans, Mark Stam, Vanotek, Alina Eremia, AMI, Minelli, 5Gang, DJ Project, Gran Error, Sickotoy, BRomania, Laura Giurcanu, Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Laura Mușuroaea, Gina Pistol, Selly, Vlad Munteanu, Cristi Munteanu și alții, mai scrie sursa citată.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare şi interior

Conform bilanțului fiscal depus la ANAF și consultat de Fanatik, Global Records a obținut un profit, în anul 2021, de peste 7,3 milioane de lei (aproape 1,5  milioane de euro). Referitor la a doua companie unde cei doi sunt asociați, firma a obținut o cifră de afaceri de peste 2 milioane de lei și un profit de peste 230.000 de lei (în jur de 47.000 de euro).



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.71604037284851