Octombrie 12, 2021
Carla’s Dreams, 100.000 de euro din buzunarul său pentru Olga Verbițchi
Carla’s Dreams i-ar fi dat Olgăi Verbițchi 100.000 de euro dacă aceasta n-ar fi fost câștigătoarea sezonului 6 X Factor România. ”Carla’s și-a dorit enorm ca noi să câștigăm”, a subliniat Olga Verbițchi în interviul ”Fără Protocol” cu Dorin Galben.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

”La un moment dat, Carla’s i-a spus lui tata că dacă ea nu câștigă vă dau eu 100.000 de euro, pentru că el știa că avem nevoie de bani pentru sora mea”, a dezvăluit Olga.

Victoria, una dintre surorile interpretei, suferă de ani buni de paralizie cerebrală. Până să ajungă la castingul pentru X Factor, Olga și familia ei au trăit într-un apartament de 9 metri pătrați. Această poveste, dar și talentul impresionant i-au adus marele premiu la concurs. În timpul interviului pentru Dorin Galben, interpreta a subliniat că ”nu m-am dus să o plâng pe soră-mea ca să câștig X Factor”.

De-a lungul aflării interpretei în competiția X Factor, Carla’s Dreams a investit toată grija și atenția în potențialul Olgăi. Mai mult decât atât, și-a adus echipa de stiliști pentru a se ocupa, în totalitate, de imaginea Olgăi, în timp ce pe restul concurenților îi pregăteau speciliaștii care colaborau cu X Factor.

”Nu consider că eu am câștigat. El a câștigat mai mult. Dacă nu era el, eu n-aș fi avut nicio șansă. Omul acesta atât de mult m-a susținut și atât de puternică m-a făcut să par... Îi sunt recunoscătoare toată viața”, a mărturisit Olga, referindu-se la Carla’s Dreams.

Interpreta a ținut să menționeze că faptul că stătea închisă într-o casă, izolată de familie și prieteni, pe durata participării la X Factor, schimbarea de look - ”mi-au tăiat părul și plângeam mereu”, faptul că era marginalizată de ceilalți participanți, emoțiile trăite atunci când ieșea pe scenă, duelurile - toate adunate i-au provocat o depresie acută. În tot acest timp, însă Carla’s Dreams i-a fost alături și a sfătuit-o să nu devieze de la drumul ei și să nu-i pese de ce cred alții.

Olga recunoaște că plânge de fiecare dată când îl aude cântând din mare respect pentru el, din dragostea pentru omul pe care îl reprezintă Carla’s Dreams și care i-a schimbat viața.

În cele din urmă, cu banii câștigați nu a putut să-și ajute sora. Medicii le-a spus familiei că e prea târziu pentru a fi făcută o intervenție și riscul pierderii prea mare. În schimb, familia Olgăi a reușit să construiască o casă, să cumpere un apartament, să-i cumpere Olgăi un iPhone și să doneze unei fundații de caritate din care face parte și Victoria, sora Olgăi. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.73947644233704