Septembrie 10, 2020
Bijuteriile preferate de femei. Vezi cum să le surprinzi
Bijuteriile sunt pe placul oricarei femei. Indiferent că vorbim despre modele mai simple, perfecte pentru a fi purtate de zi cu zi, sau despre accesorii prețioase și elegante care înfrumusețează ținutele de ocazie, bijuteriile sunt cadourile cu care nu vei da greș dacă vrei să surprinzi o femeie. Totuși, este musai să știi care sunt preferatele lor.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Bijuteriile din argint

  Argintul este un metal prețios clasic folosit pentru confecționarea bijuteriilor și nu numai.  El este preferat de multe dintre doamne și chiar și de domni grație caracteristicilor pe care le are, printre care versatilitatea, rezistența în timp și prețul accesibil. Așadar, dacă te-ai gândit să oferi brățări, inele, cercei sau coliere din argint, fii sigur că nu vei da greș cu astfel de cadouri. Sfatul nostru este, însă, să alegi bijuterii de argint doar de la comercianții serioși și să eviți gablonțurile despre care se pretinde a fi confecționate din acest material prețios.

Bijuteriile cu diamante 

Se spune că diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei, iar afirmația nu poate fi decât suținută de reprezentantele sexului frumos! Deși bijuteriile cu diamante sunt destinate evenimentelor speciale, în care rafinamentul este tot ce contează, ele sunt întâlnite și ca accesorii pret-a-porter. Astfel, în timp ce un colier bătut cu diamante sau o pereche de cercei candelabru sunt un cadou potrivit pentru doamnele care participă des la evenimente de gală, pentru iubita ta poți alege un inel cu diamant pe care să îl poată purta pe deget zilnic și care îi va aminti de tine ori de câte ori îl va privi!  

Bijuteriile talisman 

Bijuteriile talisman au fost purtate încă din vremurile străvechi de către oamneii care își doreau să atragă de partea lor norocul și bunăstarea. Le poți alege și tu pentru a le dărui unei femei speciale din viața ta, fie că este vorba despre mamă, parteneră, fiică, prietenă sau colegă de serviciu. Un bun indiciu în alegerea unei bijuterii potrivite pe care vrei să o oferi în dar este chiar zodia destinatarei. De exemplu, pentru nativele Leu poți alege pandantive cu pietre strălucitoare sau cu cristale, în timp ce o ancoră din argint poate fi amuleta magică a Scorpionilor, Săgetătorilor și Peștilor. 

Bijuteriile personalizate 

Printre cele mai sigure moduri de a ajunge la inima unei femei este să îi dăruiești bijuterii personalizate. Ca oricare alt cadou personalizat, accesoriile care poartă numele acesteia sau un mesaj deosebit, dedicat ei, denotă interesul tău în alegerea surprizei și, în plus, sunt un dar care dăinuie chiar și în ciuda trecerii timpului.  

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.4418120384216