Aprilie 03, 2018
Artiștii care au încins sala la Balul de Primăvară AQUARELLE! Află cine-au fost aceștia
În seara de joi, artiștii de la noi au încins atmosfera la Balul de Primăvară AQUARELLE 2018, pe scena Palatului Național "Nicolae Sulac".

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Toți vorbesc despre Balul de Primăvară AQUARELLE 2018, care a avut loc la 29 martie. A fost într-adevăr un eveniment grandios, care a provocat multă voie bună și emoții pozitive. În cadrul Balului de Primăvară AQUARELLE 2018, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor AQUARELLE la cea de-a 15-a ediție. Totodată, pe scena Palatului Național "Nicolae Sulac", artiștii de la noi au făcut un show de zile mari. Echipa AQUARELLE a tins să organizeze ceva nou și de data aceasta. De aceea, artiștii nu doar au cântat piese dansante și primăvăratice, ci au făcut mixuri, împreună cu talentatul Dj Marcus. 

 

 

Iuliana Beregoi , Vlada Boțan și  Cristi Porcari au început seara interpretând pe scenă primul hit, care-i aparține artistului MONATIK, și care a devenit imnul AQAURELLE. 

 

 

Ionel Istrati a cântat și a dansat demonstrându-și talentele multilaterale. A prezentat, împreună cu DJ Marcus un mixaj la piesele Numa, numa, a interpretului și piesa Uptown funk, în interpretarea lui Bruno Mars. 

 

 

Ola Tabu ne-a bucurat simțurile urcând pe scenă într-o ținută sexy, de culoarea albă, a dansat spectaculos, alături de baletul Black and White, de la noi. Artista a interpretat piesa care-i  aparține  When life is grey, și a unit-o cu Mr.Saxobeat, în interpretarea Alexandrei Stan. O idee neașteptată, dar, foarte ritmată. 

 

 

Olia Tira a apărut pe scenă purtând o perucă de culoarea neagră, exact ca-n noul său videoclip, pe care l-a filmat cu telefonul mobil. Artista a interpretat pe scena Palatului Național "Nicolae Sulac" piesa Fix ca tine, care a fost mixată împreună cu piesa New rules.

 

Sunstroke project a încins atmosfera interpretând piesa de la Eurovision 2017, cu care au obținut cea de-a treia poziție - Hey mamma. Au mixat-o cu piesa Fireball. O altă piesă arhicunoscută din repertoriul băieților, care au fost și ea la concursul Eurovision, doar că în anul 2010, a fost și ea interpretată la Balul de Primăvară AQUARELLE 2018. Este vorba de piesa Runaway. Publicul a rămas fascinat. 

 

Dianna Rotaru nu a urcat singură pe scenă, ci cu Funkey, interpret din Ucraina. Ei au interpretat piesa Solntze și au mixat-o cu piesa Havana. 

 

 

Igor Sîrbu și Igor Stribițchi, care împreună formează formația AKORD a cântat ritmatul cântec Chakarita pe care l-au unit cu hitul verii 2017 - Despacito. 

 

 

Interpretul Natan a interpretat piesa Timpul, și a folosit elemente unice din piesa Felices los 4. 

 

Am savurat boabele de cafea de la Adrian Ursu, care a apărut în scenă cu micuța și talentata moldoveancă, interpreta Olga Verbițchi. Ei au interpretat, de asemenea și piesa Lean on. 

 

 

Ultimii artiști autohtoni, care au apărut pe scenă au fost trupa Rupt, alături de Alex Calancea Band. Ei au interpretat piesa Human și piesa care le aparține - Claps. 

 

 

Oaspetele serii a fost spectaculosul interpret MONATIK, care a încins atmosfera cu dansuri ritmate și hituri dansante. Publicul l-a primit cu multă căldură, atmosfera fiind nemaipomenită.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.67331838607788