Septembrie 20, 2021
Alt cuplu HOT la Hollywood. John Travolta iese cu Demi Moore
La un an de la decesul soției sale, actorul John Travolta pare că și-a revenit și a început să flirteze iar. În ultima perioadă, starul a fost surprins repetat în compania frumoasei Demi Moore.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Potrivit cotidianului Bild, o chelneriţă de la un restaurant din Florida a explicat: ”Au luat masa apropiaţi, la lumina lumânărilor. Era foarte romantică atmosfera, au râs mult şi chiar s-au ţinut de mână.” Iar asta nu pare chiar o întâlnire amicală, notează germanii de la Bild. 

John Travolta este cunoscut pentru dexteritatea sa la dans, fiind starul filmului “Saturday Night Fever”, dar şi actorul care a dansat cu Lady Diana. Demi Moore este superbă, cu un fizic de invidiat și cu un optimism de apreciat.

În iulie 2020, Kelly Preston, soţia starului John Travolta, a murit de cancer la 57 de ani. Travolta are 67 de ani şi a fost căsătorit cu Preston din 1991. Durerea infinită a actorului a fost rememorată anul acesta, de Ziua Mamei, într-o postare emoţionantă pe Instagram: ”Dragă Kelly, mi-ai dăruit trei copii minunaţi. Îţi mulţumesc. Te iubesc şi îmi lipseşti. La mulţi ani de ziua mamei”, a scris răvăşit actorul.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.60866284370422