Află motivele bâlbîielilor la copii! 
Balbismul sau bâlbâiala este o tulburare de vorbire care se caracterizează prin incapacitatea de a păstra ritmul și fluența normală a vorbirii. Cel mai frecvent afectează copiii mici, între 2-6 ani, adică în perioada în care se dezvoltă limbajul. Este important să facem diferența între bâlbâiala patologică și cea ocazională. Bâlbâiala este ocazională atunci când există o încărcătură emoțională mare, iar când ea dispare atunci vorbirea revine la normal. Despre patologie se poate vorbi în cazul în care copilul se bâlbâie mai mult de 6 luni. Atunci este nevoie de o evaluare a limbajului, diagnosticul de balbism fiind pus de un psiholog (logoped) sau de un psihiatru. Copiii introvertiți și vulnerabili din punct de vedere afectiv, sunt mai predispuși la această afecțiune.
De asemenea, este mai probabil ca băieții să dezvolte această tulburare, ponderea fiind trei băieți la o fată. Oamenii de știință afirmă că există o mare posibilitate ca unele forme de bâlbâială să fie ereditare, deci pe lista cauzelor trecem și factorii genetici. Avem, apoi, factorii psihologici, cum ar fi emotivitate crescută sau traumele suferite în copilăria mică: stresul determinat de anumite emoții, șoc, sperieturi, spaime, frustrare.
Factorii de mediu care favorizează balbismul
– comportamentul neadecvat al părinților: critici, comparații, reproșuri, corectarea în public,
– perfecționismul părinților,
– măsurile educative greșite,
– întâmplări și evenimente diverse din viața familiei: divorțul părinților, primul an de grădiniță sau școală, schimbarea domiciliului, apariția unui alt membru în familie sau alte traume afective.
Bâlbâiala poate fi provocată sau accentuată de cele mai multe ori de familia copilului prin: pedepsirea copilului pentru deficitul de vorbire, imitarea copilului bâlbâit sau obligarea copilului să vorbească în fața unor persoane străine sau de care se jenează. În aceeași măsură și hiperprotejarea copilului poate dăuna. Această tulburare de vorbire pentru copil înseamnă mult mai mult decât afectarea ritmului și fluența comunicării orale: afectează psihicul și comportamentul copilului. Printre semnele după care ar trebui să cerem părerea unui specialist în logopedie se numără: dificultatea în începerea unor propoziții sau fraze, repetarea unui sunet, a unei silabe sau a unui cuvânt, ezitarea în emiterea unor zgomote, înlocuirea unor cuvinte mai dificil de pronunțat cu altele, clipitul frecvent, tremuratul buzelor și a bărbiei atunci când copilul încearcă să vorbească.
Primordială, în tratamentul balbismului, este educarea părinților: copilul nu trebuie corectat în public sau criticat”, subliniază Luminița Preduca. „Iar primii pașii în tratament sunt:
1. psihterapia – intervenția familială și consilierea părinților,
2. logopedia – stabilirea ritmului respirator și îmbunătățirea fluenței verbale. Toate tulburările de limbaj au un caracter tranzitoriu și sunt rezolvabile, educabile, prin metode specifice psihoterapiei și logopediei.
Cu cât mai repede se ajunge la specialist, cu atât mai repede se va realiza intervenția logopedică. În cazul în care nu se intervine, pe măsură ce copilul devine conștient de dificultățile lui de vorbire pot apărea efecte negative asupra personalității și comportamentului acestuia, ducând la culpabilizare, sentimente de rușine, frustrare, scăderea stimei de sine și anxietate”.
