„Noi ne-am mai dorit un copil, însă testul l-am făcut, după ce chiar în timpul unei emisiuni, producătoarea și alte prietene mi-au zis că am o lumină aparte. Rezultatul a fost pozitiv. Mă bucur să vă spun că mă simt foarte bine, am avut doar 2-3 zile de grețuri, în rest totul a fost și este în regulă”, a mărturisit Adela în timpul emisiunii pe care o prezintă.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au spus în repetate rânduri că își mai doresc o fetiță, dat fiind că mai au doi băieți: Andrei și Alexandru.
„Da, ne dorim (n.red. o fetiţă), să fim sănătoşi şi cred că această viaţă pe care am descoperit-o împreună cu copiii este ceva absolut extraordinar şi nu concepem viaţa altfel. Să fim sănătoşi şi vedem ce va fi”, a spus Radu Vâlcan mai devreme într-o altă emisiune.
După ce Adela va pleca în concediu de maternitate, alături de Cove va reveni interpreta Lora. Tot ea i-a ținut locul Adelei și după ce l-a născut pe al doilea fiu al său.