Ianuarie 05, 2021
S-a strâns cureaua. Câți bani a cheltuit Meghan Markle pentru haine în 2020
De când a devenit soţia Prinţului Harry, acum doi ani, Meghan a făcut paradă de ţinute de top, semnate de branduri precum Dior, Givenchy, Prada şi Chanel, la care a accesorizat un număr impresionant de bijuterii costisitoare. Însă, de când a părăsit familia regală britanică şi s-a mutat în SUA, fosta actriţă a făcut o schimbare simţitoare în garderoba sa, scrie okmagazine.ro.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Revista Femail a făcut nişte calcule interesante, ajungând la concluzia că suma pe care soţia Prinţului Harry a alocat-o în 2020 pe haine noi şi bijuterii n-a depăţit 44.188 de lire sterline. Înainte de-a trage concluzia că nu e deloc rău pentru o femeie de rând, trebuie să aflaţi că, în 2019, Meghan a cheltuit peste 200.000 de lire sterline pe ţinutele purtate. Mai exact, 211.693 de lire sterline. Evident că atunci numai femeie de rând nu era!... 

Totuşi înainte de-a părăsi monarhia britanică, Markle s-a răzbunat puţin, purtând cel mai costisitor outfit al ei în turneul de „Adio!” din martie 2020. În momentul în care a ştiut că întreaga populaţie a lumii era cu privirile aţintite spre ea, fosta vedetă a serialului Suits a mers să ia prânzul la The Goring într-o ţinută de 14.000 de lire sterline.

Atât timp cât a făcut parte din familia regală britanică, hainele lui Meghan pentru „serviciu” erau plătite în întregime de Prinţul Charles, prin bugetul alocat cuplului pe care-l formează cu Harry. Însă, după ce şi-au dorit şi au şi obţinut independenţa financiară, cei doi soţi trebuie să se descurce singuri să-şi plătească facturile. Ce-i drept, e posibil ca Meghan să beneficieze de reducerile designerilor şi să achite doar o parte din preţurile piperate ale outfit-urilor pe care le poartă mai ales în apariţiile ei oficiale.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 6.498557806015