Februarie 17, 2021
Regizoarea Olga Lucovnicova, premiată cu 40.000 de euro
Tânăra regizoare basarabeancă, Olga Lucovnicova, a fost premiată cu 40 de mii de euro de către Fondul Audiovizualului Flamand pentru cel mai bun film documentar realizat pentru diploma de master. Producţia care a impresionat juriul belgian se numeşte „Nanu Tudor” şi este bazată pe amintiri din copilăria regizoarei.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

”Mi-am depus tot sufletul în acest film, iar casa în sine a devenit un personaj central al filmului prin care eu mi-am exprimat emoţiile legate de această casă. Am încercat să arăt toate bucuriile, dar şi nostalgia, durerile din această casă. În casa străbuneilor până acum se păstrează covoarele create manual chiar de străbunica mea, casa este construită în stil tradiţional”, a mărturisit regizoarea pentru TVR Moldova.

Olga Lucovnicova a mai spus că a scris scenariul în trei luni. Cei 40 de mii de euro pe care i-a câștigat îi va investi pentru a dezvolta proiectul, dar și pentru viitorul.

Filmul ”Nanu Tudor” a fost ales pentru Festivul Internaţional de Film la Berlin  şi va avea premiera mondială în luna martie. Olga a studiat şase ani la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova şi tot aici face doctoratul, desi locuieşte peste hotare. În anul 2015, ea a câştigat marele premiu pentru cel mai bun film din Republica Moldova, la Festivalul Cronograf cu o creaţie despre Paştele Blajinilor.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.69728755950928