The Motans și actorul Sergiu Smerea aduc o perspectivă sinceră și jucăușă asupra iubirii în noua lor piesă, „Nimic întâmplător”, lansată chiar de Ziua Îndrăgostiților. Departe de clișeele romantice perfecte, melodia vorbește despre micile greșeli, obiceiuri enervante și certurile care nu rănesc, ci întăresc relația.
Versurile surprind un adevăr pe care mulți îl recunosc: iubirea reală nu înseamnă doar momente ideale, ci și întârzieri repetate, cadouri greșite și tabieturi care irită. „Mi-ai spus de mii de ori / Că ai alergii la lalele / Iar eu le ud mereu / Mă vezi sunând la ușa ta cu ele” – un exemplu perfect al contrastului dintre intenție și execuție în cuplu.
Refrenul piesei consolidează ideea că dragostea nu stă în evitarea conflictelor, ci în felul în care acestea sunt depășite:
„Nu e nimic întâmplător / Noi n-avem certuri care dor / Noi avem doar împăcări / În care umblăm la întrerupătoare.”
Denis Roabeș și Sergiu Smerea au lucrat împreună la text și compoziție, iar Alexandru Turcu s-a ocupat de producție. Piesa este însoțită și de un videoclip regizat de Denis Rotari, completând perfect mesajul cântecului.
„Nimic întâmplător” nu idealizează iubirea, ci o arată așa cum este: imperfectă, dar autentică.