Monica Bellucci, topless la 60 de ani pentru revista Madame Figaro Monica Bellucci a pozat într-un pictorial spectaculos pentru ediția franceză a revistei Madame Figaro. Actrița, în vârstă de 60 de ani, apare pe coperta noului număr purtând o jachetă neagră din piele, pe corpul gol, și pantaloni asortați. Ca accesoriu, vedeta a ales un colier de la Cartier.
În cadrul ședinței foto realizate de fotografa Rocio Ramos, Monica a purtat ținute semnate de Dries Van Noten, Saint Laurent, Tom Ford și Balenciaga. Într-una dintre imagini, Bellucci pozează topless, acoperindu-se cu o jachetă, iar într-o altă fotografie apare într-un salopetă neagră, mulată.




Anterior, Monica Bellucci a apărut într-un pictorial în costum de baie pentru revista Marie Claire.

Reamintim că, între 1999 și 2013, Monica a fost căsătorită cu actorul Vincent Cassel. Cei doi au împreună două fiice: Deva, care s-a remarcat deja ca model și actriță, și cea mică, Léonie.
În prezent, actrița are o relație cu regizorul Tim Burton, în vârstă de 66 de ani, care i-a dedicat Monicăi, cu ocazia împlinirii a 60 de ani, o copertă specială pentru Vogue Italia. La rândul său, Vincent Cassel trăiește o poveste de dragoste cu modelul Nara Baptista, care i-a dăruit de curând un fiu. Din căsătoria anterioară cu Tina Kunakey, actorul mai are o fiică, Amazonie.