Februarie 03, 2026
Momente emoționante pentru medicii de pe ambulanță: două nașteri reușite în drum spre spital

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Echipele de asistență medicală urgentă din cadrul Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au avut, în ultimele zile, două intervenții speciale, asistând cu succes două nașteri în condiții de prespital, una în municipiul Chișinău și alta în raionul Fălești.

Primul caz a fost înregistrat pe 30 ianuarie, când ambulanța a fost solicitată pentru o femeie însărcinată în vârstă de 40 de ani, aflată la 37–38 de săptămâni de sarcină, care prezenta semne clare de debut al travaliului. Echipa AMU a ajuns prompt la domiciliul pacientei și a preluat-o pentru transportare de urgență la spital. Pe parcursul deplasării, contracțiile s-au intensificat, iar personalul medical a asistat nașterea chiar în ambulanță. Având în vedere complexitatea situației, a fost solicitată suplimentar echipa specializată TIM din cadrul SAMU Centru. La ora 16:15 s-a născut o fetiță cu greutatea de aproximativ 3.300 de grame și un scor Apgar de 8 puncte.

Al doilea caz a avut loc în dimineața zilei de 2 februarie. La ora 03:04, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a recepționat un apel pentru acordarea asistenței medicale unei femei gravide de 34 de ani dintr-o localitate a raionului Fălești. Echipa AMU s-a deplasat imediat și a ajuns rapid la domiciliul pacientei, care acuza dureri abdominale și contracții frecvente. În timpul transportării către spital, la ora 03:44, s-a declanșat nașterea, fiind auzite primele țipete ale nou-născutei. Datorită intervenției prompte a echipei SAMU Fălești, a venit pe lume o fetiță cu greutatea de aproximativ 2.200 de grame și un scor Apgar de 7–8 puncte.

În ambele situații, atât mamele, cât și nou-născuții au fost spitalizați în stare satisfăcătoare în instituții medicale de profil, pentru îngrijiri corespunzătoare.

Reprezentanții CNAMUP au felicitat echipele de intervenție pentru profesionalism și promptitudine, subliniind că „un copil nou-născut este cel mai frumos dar pe care viața îl poate oferi”.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.65548825263977