Moldoveanul care i-a făcut să plângă pe toți antrenorii de la Vocea României. Are doar 19 ani Ediția din 10 octombrie a adus una dintre cele mai emoționante prestații din acest sezon „Vocea României”. Vasile Mălai, un tânăr din Republica Moldova, a reușit să-i facă pe toți cei cinci antrenori să plângă, interpretând piesa „Confesiune”, scrisă de Smiley într-un moment dificil din viața sa.
„Ne-am întors, pentru că te-am auzit plângând în timp ce cântai și am vrut să-l felicităm pe Smiley pentru această capodoperă”, a spus Theo Rose, în timp ce Smiley, vizibil emoționat, a reușit doar să rostească: „Eu nu pot să vorbesc”. Tudor Chirilă a completat: „A fost un moment puternic”.
Pentru Vasile, pasiunea pentru muzică a început devreme, într-un mod neobișnuit – la doar nouă ani, cânta în baie, imitând-o pe sora sa, care studia muzica. Deși și-ar fi dorit să urmeze aceeași cale, părinții l-au descurajat, considerând că muzica nu oferă un viitor sigur. Totuși, inspirația a venit din online: „L-am descoperit pe Mark Stam și am simțit că pot și eu. Am învățat singur să cânt la chitară, cu tutoriale și multă răbdare.”
Tatăl său, pădurar de meserie, s-a stins din viață în urmă cu trei ani, după o boală grea. Relația lor fusese complicată, iar o ceartă dinaintea despărțirii îl apasă și astăzi. „În ultimele luni, tata îmi cerea să-i cânt. Acum, acele momente sunt cele mai prețioase amintiri pe care le am”, mărturisește Vasile.
După pierderea tatălui, muzica a devenit pentru el o formă de terapie. „S-a aprins un foc în mine. Cânt pentru a-mi calma durerea și anxietatea. Muzica m-a vindecat.”
Mama lui Vasile este cea care i-a fost alături necondiționat. „Ea a crezut mereu în mine, chiar și când tata voia pentru mine un drum sigur.” Tânărul visează să continue studiile în ecologie, dar și să trăiască din muzică.