Ludmila Adamciuc, mesaj despre prejudecățile față de părinții copiilor cu dizabilități: „Bucuria de a-l iubi nu se poate măsura după un diagnostic” O frază spusă, cel mai probabil, cu intenții bune a făcut-o pe Ludmila Adamciuc să vorbească despre o realitate pe care părinții copiilor cu dizabilități o întâlnesc încă prea des: presupunerea că diagnosticul unui copil diminuează bucuria de a fi părinte. Mama Beatricei și a lui Luca a publicat un mesaj personal în care îndeamnă la mai multă atenție, empatie și grijă față de cuvintele pe care le folosim.
Totul a pornit de la o remarcă pe care Ludmila Adamciuc a auzit-o recent și care a continuat să-i răsune în minte. Ludmila spune că este convinsă că femeia care i-a adresat aceste cuvinte a avut o intenție bună. Fraza nu a rănit-o, însă a determinat-o să se gândească la felul în care un asemenea mesaj ar putea fi primit de un părinte aflat la începutul unui drum dificil, imediat după ce a aflat diagnosticul copilului său.
"„Bine că ai și un copil sănătos, ca să te poți bucura și tu de ceea ce înseamnă să fii mamă.”
Sunt sigură că femeia care mi-a spus asta a vrut să-mi spună ceva bun. Dar am rămas cu fraza în cap și m-am tot gândit la ea.
Pe mine nu m-a rănit. Mă bucur de Beatrice primul meu copil de opt ani, cu mult înainte să apară fratele ei. Dar cum ar suna aceste cuvinte pentru un părinte care abia a aflat diagnosticul copilului său și încă încearcă să înțeleagă ce urmează?
De ce credem că într-o familie cu un copil cu dizabilitate lipsește bucuria de a fi părinte?
Beatrice are sindrom Down. Are un cromozom în plus, dar asta nu înseamnă că este bolnavă. Este sănătoasă tun. Ptiu, ptiu. Cu mai multă ceapă, usturoi și lămâie poate vom trece iarna și fără boli))
Și ce schimbă acel cromozom în plus atunci când îți ții copilul în brațe?
Nu tot îi pupi mânuțele moi ca niște pernuțe și năsucul cât o măslină? Nu tot te trezești noaptea să vezi dacă e bine învelit? Nu tot faci zece poze la fel și nu te înduri să ștergi niciuna?
Nu tot te strigă „mama” și tu lași orice ai în mână ca să vezi ce vrea? Iar când se cuibărește la pieptul tău, nu tot ai întreaga lume acolo?
Este provocator să crești un copil cu dizabilitate? Da.
Sunt zile grele, griji, drumuri la terapii și momente în care ai nevoie să te ajute cineva.
Dar nici între provocările părinților nu putem trage o linie atât de simplă. Fiecare copil are nevoile lui și fiecare familie trece prin lucruri pe care ceilalți poate nici nu le văd.
Eu am doi copii. Mă bucur de amândoi, mă îngrijorez pentru amândoi, uneori obosesc și alteori mă uit la ei și nu-mi vine să cred că sunt ai mei. Mulțumesc Doamne.
Luca nu a venit să-mi aducă bucuria de a fi mamă. O trăiam deja cu Beatrice. Acum o trăiesc cu amândoi.
Scriu asta pentru că mi-aș dori să fim mai atenți la ce spunem, chiar și atunci când avem cele mai bune intenții.
Să ascultăm un părinte înainte să presupunem cum este viața lui și ce simte pentru copilul său.
Un copil e un copil. Iar bucuria de a-l iubi nu se poate măsura după un diagnostic.", a scris Ludmila Adamciuc.

Mamă a doi copii, Ludmila mărturisește că bucuria maternității exista în viața ei cu mult înainte de venirea pe lume a lui Luca. Beatrice a fost cea alături de care a descoperit pentru prima dată această experiență. Prin mesajul său, Ludmila Adamciuc atrage atenția asupra felului în care cuvintele rostite cu cele mai bune intenții pot purta, involuntar, prejudecăți sau presupuneri despre viața unei familii. Îndemnul său este unul simplu: să ascultăm înainte de a presupune ce simte un părinte și ce înseamnă pentru el viața alături de propriul copil.
