Mai 16, 2025
Interviu cu Olga Cernelev, președinta și fondatoarea Asociației Obștești Principii Sănătoase

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Dnă Cernelev, cum a apărut ideea creării A.O. PRINCIPII SĂNĂTOASE?

Totul a pornit dintr-o dorință sinceră de a face o schimbare. Pe vremea când îmi făceam studiile de doctorat, am început să observ tot mai clar cât de importantă este sănătatea – nu doar cea fizică, ci și cea emoțională. Analizând realitatea din Republica Moldova, mi-am dat seama că e timpul să punem sănătatea pe primul loc. Așa s-a născut această inițiativă. La început, nu toată lumea a crezut în ea. Au fost voci care spuneau că nu va rezista prea mult. Dar timpul ne-a dat dreptate – și mai ales, mi-a întărit convingerea că merită să lupt pentru ceea ce cred. Deși mulți dintre cei care au fost la început alături de mine au ales alte drumuri, eu am continuat. Și nu regret nicio clipă. Astăzi, privesc cu mândrie înapoi la parcursul nostru și cu încredere înainte, spre ceea ce urmează. Rămân dedicată promovării unui stil de viață sănătos și îmi doresc, în continuare, să contribui la o societate mai conștientă, echilibrată și mai bine conectată la valorile autentice ale bunăstării.

De ce „Principii Sănătoase”?

Cred cu tărie că PRINCIPIILE SĂNĂTOASE ar trebui să fie prezente în toate aspectele vieții noastre – de la alegerile alimentare și mișcarea zilnică, până la felul în care ne gestionăm relațiile, munca și grija față de mediul înconjurător. Trăim într-o lume agitată, plină de provocări – stres, dezechilibre, probleme sociale și de mediu. Tocmai de aceea, eu văd stilul de viață sănătos nu ca pe o listă de reguli, ci ca pe o filozofie de viață – una care ne ajută să fim mai conștienți, mai echilibrați și mai conectați atât cu noi înșine, cât și cu tot ceea ce ne înconjoară. Este o alegere pe care o putem face zi de zi, în lucruri mici, dar care pot avea un impact mare.

Care este misiunea organizației și cum s-a conturat aceasta la început?

Misiunea organizației noastre este de a crea un mediu prietenos, sănătos și lipsit de violență pentru toată lumea. Această misiune a luat naștere din realitatea dureroasă observată în comunitățile noastre, unde prevenția este neglijată sau înțeleasă greșit. Mulți oameni ajung să caute ajutor medical abia în stadii avansate ale bolii, din lipsă de informații, resurse sau sprijin. De aceea, am pornit de la nevoia clară de a schimba această mentalitate, punând accent pe educația pentru sănătate, promovarea stilului de viață sănătos și combaterea dezinformării medicale. În prezent, ne ghidăm activitatea după valori clare: echitate, empatie, responsabilitate și implicare comunitară. Credem cu tărie că sănătatea se construiește zi de zi, iar prevenția este cea mai eficientă investiție pe termen lung – pentru indivizi, familii și întreaga societate.

Cum se diferențiază organizația dvs. față de alte ONG-uri cu obiective similare?

În primul rând, ne bazăm pe abordarea integrată și personalizată. Spre deosebire de alte organizații care se concentrează pe o singură latură a problemei, noi aplicăm o abordare holistică, adaptată fiecărei comunități sau grup-țintă în parte. Nu oferim soluții „universale”, ci intervenim în funcție de contextul real din teren și punem accent preponderent pe necesitățile celor din zonele rurale. Credem că schimbarea durabilă vine din interiorul comunităților, așa că punem accent pe participarea activă a celor pentru care lucrăm – în luarea deciziilor, în planificare și în implementarea activităților de promovare a unui mod de viață sănătos. Nu lucrăm izolat, ci construim punți! Colaborăm cu actori din domenii variate – educație, sănătate, mediu, administrație locală – pentru a crea un impact real și susținut.

 

Care sunt cele mai importante proiecte derulate până acum?

Cu profundă recunoștință și mândrie, îmi aduc aminte de rezultatele obținute prin proiectele implementate în ultimii ani – proiecte care nu doar au informat, ci au transformat vieți. Prin proiectul „Dezvoltarea rezilienței la tinerii din Republica Moldova prin formarea obiceiurilor alimentare sănătoase și de adoptare a modului activ de viață”, peste 16 000 de tineri din întreaga țară au învățat să-și cultive grija față de propria sănătate, integrând alimentația echilibrată și activitatea fizică în viața lor de zi cu zi. Cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, am reușit să dezvoltăm un pachet educațional valoros, care va ghida, mult timp de acum încolo, formatorii și beneficiarii spre un stil de viață sănătos. În cadrul proiectului „Serviciul Inclusiv: EduCare pentru deprinderi de viață”, realizat în parteneriat cu organizații de prestigiu și susținut de Uniunea Europeană și Suedia, am creat „Ghidul Tânărului NEET” și jocul EduCare, menite să inspire tinerii aflați în afara sistemelor de educație sau muncă. Aceste instrumente au fost concepute nu doar pentru a informa, ci și pentru a motiva, pentru a preveni abandonul școlar și pentru a oferi tinerilor curajul și competențele necesare de a-și construi un viitor demn.Cu un angajament profund față de diversitate și echitate, proiectul „Creștem o generație inclusivă și activă”, implementat tot cu sprijinul CNAM, a adus împreună 350 de copii din medii vulnerabile, inclusiv pe cei cu cerințe educaționale speciale, într-un Turneu Amical Sportiv, promovând valorile incluziunii, respectului și unui mod de viață sănătos. Emoția, zâmbetele și energia copiilor au fost cele mai sincere mărturii ale reușitei acestui demers.

Prin proiectul „Școala Paternității”, finanțat de Fundația OAK și coordonat de Fundația Est-Europeană, am adus în prim-plan importanța pregătirii pentru rolul de părinte. Cursul interactiv dezvoltat contribuie la formarea unei generații mai conștiente, capabile să prevină violența și să construiască relații sănătoase în familie.

Rezultatele acestor inițiative nu sunt doar cifre sau rapoarte. Ele sunt povești de viață, sunt zâmbete de copii, sunt tineri care prind curaj, sunt familii care se regăsesc. Ele confirmă un adevăr simplu, dar profund: educația și acțiunea pot schimba destine, iar A.O. Principii Sănătoase va continua să fie un promotor al schimbării, al speranței și al dezvoltării durabile.

Adresez sincere mulțumiri tuturor partenerilor, susținătorilor și beneficiarilor care și-au adus aportul și care cred în misiunea noastră!

Ce planuri sau obiective aveți pentru următorii ani? Pentru următorii ani, ne-am propus să consolidăm impactul activității noastre, punând accent pe educație pentru sănătate, accesibilitate și sustenabilitate. Printre obiectivele noastre principale se numără extinderea programelor de prevenție în comunități rurale și izolate, unde accesul la informații și servicii medicale este limitat. Vrem să ajungem acolo unde nevoia este mare, dar sprijinul e puțin. Ne dorim parteneriate mai puternice cu autorități locale și naționale, pentru a transforma proiectele noastre-pilot în politici publice replicabile. Vom continua să contribuim la crearea unei rețele naționale de educatori în sănătate – voluntari, cadre medicale și profesori care să ducă mai departe mesajele noastre în școli, licee, centre comunitare și online.

Ce schimbări ați dori să vedeți în domeniul în care activați?

  • Sper ca în cinci ani, să nu mai vorbim doar despre prevenție ca o alternativă, ci ca despre o normalitate, susținută prin acțiuni concrete, colaborări durabile și o cultură a grijii față de propria sănătate și cea a comunității.

Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să înființeze un ONG?

  • Pentru cei care vor să înființeze un ONG, mai ales în domenii sensibile și esențiale cum este sănătatea, le ofer câteva sfaturi sincere, bazate pe ceea ce am învățat eu – uneori pe calea grea:
  •  Un ONG nu e despre tine, ci despre oameni. Gândește-te mereu la comunitatea căreia vrei să-i fii de folos. Acolo unde e o nevoie reală, apare și motivația care te ține pe drumul tău chiar și în momentele dificile.
  • La început, vei fi tentat să te implici în toate, dar, dacă nu ai o direcție clară, te vei epuiza. Alege o cauză și rămâi fidel(ă) ei. Cu timpul, vei crește frumos în jurul acelei misiuni.
  • Adună oameni potriviți, nu neapărat mulți. O echipă mică, dar care crede cu adevărat în ceea ce face, poate realiza lucruri mari.
  • Fii pregătit pentru partea mai puțin vizibilă – dar esențială. După înființare, urmează hârtii, raportări, contabilitate, contracte... E posibil să fii, o vreme, și manager, și fundraiser, și comunicator – ba chiar și curier!
  • Colaborează, nu concura. Lucrurile merg mai bine când ONG-urile lucrează împreună, se susțin și învață unele de la altele. Nu suntem rivali – suntem aliați pentru binele comun.
  • Voluntariatul cere profesionalism. Faptul că lucrezi pro bono nu înseamnă că e loc de superficialitate. O reputație bună te va ajuta enorm – și, da, e greu de construit și ușor de pierdut.
  • Nu aștepta aplauze. Autoritățile poate nu vor răspunde, presa poate nu va scrie. Dar oamenii nu uită când au fost ajutați. Fă binele oricum. Contează mai mult decât pare.
  • Dacă alegi acest drum, îți țin pumnii! Și îți spun din suflet: Da, merită!


concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.47673368453979