Februarie 01, 2023
Celebrele Spice Girls, din nou împreună! Încoronarea Regelui Charles ar putea aduce o reuniune bombă
Mare petrecere, mare, se anunță în Regat în primăvară, când Regele Charles al III-lea va fi oficial încoronat drept suveran, nou monarh al Marii Britanii, succesorul Reginei Elisabeta a II-a, una dintre cele mai longevive regine de pe Tronul englez.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Iar surprizele par că se vor ține lanț. Ba chiar pe listă ar fi un concert bombă, unde fanii se vor delecta cu o reuniune mult așteptată, aceea a fetelor de la Spice Girls.

Spice Girls, Getty (1) jpg 

Admiratorii legendarei trupe feminine sunt încântați de zvonurile că un concert Spice Girls de la Castelul Windsor va fi difuzat LIVE de BBC.

Așa cum s-a anunțat deja, Încoronarea Regelui Charles va avea loc pe 6 mai la Westminster Abbey, iar ceremonia va fi condusă de Arhiepiscopul de Canterbury. Evenimentul va fi urmat de un concert.

Potrivit unui apropiat al organizatorilor de la Palat care a scăpat informația în presă cotidianului The Sun, se pare că principala trupă dorită ar fi Spice Girls, iar membrele celebrei formații de fete cochetează cu ideea de a reveni pe scenă pentru un asemenea eveniment marcant și istoric.

Spice Girls 

Sursa a detaliat The Sun: ”Încoronarea e la fel de importantă ca o olimpiadă. Este o sărbătoare unică, un spectacol inegalabil. Iar reuniunea celor 5 se va face sub aceste auspicii marcante. Mel B și Mel C se străduiesc să aranjeze lucrurile, ca scenariul să fie posibil.”

Spice Girls

Mel B a și menționat recent că fetele se pregătesc de un proiect deosebit. Fanii sunt extaziați în legătură cu ideea aceasta.

Potrivit comunicatului Palatului Buckingham, ceremonia de încoronare va fi „o slujbă religioasă solemnă, precum și un prilej de sărbătoare și spectacol”.

Regele Charles și Camilla vor ajunge la Abație în procesiune de la Palatul Buckingham, iar după slujbă se vor întoarce la palat într-o procesiune ceremonială mai mare, alături de ceilalți membri al familiei regale, în ceea ce este cunoscut sub numele de Procesiunea Încoronării.

Apoi, Charles și Camilla, își vor face apariția la balcon alături de câțiva membri ai familiei. Momentele istorice sunt așteptate cu mare interes în toată Anglia.

Sursa



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.89474081993103