Ar fi trebuit să fie cel mai frumos moment pentru ea, după ce Nicole a fost premiată cu trofeul pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru filmul Babygirl.
Dar vedeta născută în Australia nu a putut accepta premiul în persoană, din cauza unei drame personale prin care aceasta trece.
Diva în vârstă de 57 de ani a fost onorată, sâmbăta trecută, cu prestigiosul premiu Volpi pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru noul ei film, „Babygirl”. În timpul ceremoniei de premiere, însă, regizoarea filmului, Halina Reijn, a spus că Nicole Kidman nu a putut fi acolo în persoană, pentru că tocmai ce a aflat că mama ei a murit, scrie okmagazin.ro
Kidman a spus că a aflat despre moartea „frumoasei și curajoasei” sale mame, Janelle Ann Kidman, în vârstă de 84 de ani, la scurt timp după sosirea sa la Veneția, în acea zi, potrivit unui comunicat citit de Reijn.
„Sunt în stare de șoc și trebuie să merg la familia mea. Dar acest premiu este pentru ea. Ea m-a modelat, m-a ghidat și m-a făcut. Inima mea este frântă", a mai scris Nicole în acel comunicat de suflet citit pe scena festivalului de către regizoarea filmului „Babygirl”, care și-a exprimat, cu această ocazie, condoleanțele: „Te iubim, Nicole!”
Părinții lui Kidman au fost amândoi australieni: tatăl ei, de profesie psiholog, a murit cu mult timp în urmă, în 2014. În 2022, Nicole a împărtășit într-un interviu că se află în acel moment în Australia pentru a avea grijă de mama ei, care se confrunta încă de atunci cu probleme serioase de sănătate.
La scurt timp după aflarea acestei vești, sora mai mică a lui Nicole, Antonia, a fost văzută depunând un buchet de flori în afara casei răposatei ei mame, care locuia în suburbiile din nordul orașului Sydney.