Elton John a dezvăluit că a rămas cu vederea limitată. Starul în vârstă de 77 de ani a avut de suferit de pe urma unei infecții oculare severe și a împărtășit cu fanii săi din mediul online situația prin care a trecut în această vară.
Prin intermediul unei postări pe pagina de Instagram, Elton John și-a anunțat cei 4,9 milioane de urmăritori că s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate în acestă vară. Starul Rocketman a explicat că a avut o infecție oculară severă care, din păcate, l-a lăsat cu vedere limitată la un ochi, scrie spynews.ro
„Mă vindec, dar este un proces extrem de scăzut și va dura ceva timp până când vederea va reveni la ochiul afectat. Sunt atât de recunoscător pentru echipa excelentă de medici și asistente medicale și pentru familia mea, care au avut atât de multă grijă de mine în ultimele câteva săptămâni. Mi-am petrecut în liniște vara recuperându-mă acasă și mă simt pozitiv cu privire la progresele pe care le-am făcut până acum în vindecare și recuperare. Cu dragoste și recunoștință, Elton John”, a fost mesajul transmis de artist.
Înainte de a face postarea despre problemele de sănătate, Elton John și-a informat fanii despre viitorul documentar intitulat Elton John: Never Too Late!, documentar care va oferi o perspectivă asupra carierei sale.
Ultimul concert susținut de Elton John a fost cel de pe data de 8 iulie 2023, la Stockholm. Turneul mondial Farewell Yellow Brick Road a avut 49 de reprezentații și a reprezentat despărțirea sa de fani.
Un album de cântece noi „incredibil de personale” de la Sir Elton John nu va fi ultimul al cântărețului, potrivit partenerului său pe termen lung de compoziție, Bernie Taupin.
Se cunosc puține detalii despre ceea ce fanii se pot aștepta de la noua muzică a lui Sir Elton, dar legendarul liricist crede că va fi lansată înainte de Crăciun