Ianuarie 30, 2024
Elon Musk a anunțat implantarea cu succes a primului cip pe creierul uman
Neuralink, companie deținută de Elon Musk, a realizat primul său implant cerebral pe un pacient. Anterior, start-up-ul reușise cu succes să plaseze cipul de mărimea unei monede în creierul unui macac. Astfel, primata a reușit să îndeplinească task-uri specifice oamenilor. A reușit să joace jocul video ”Pong” fără controler sau tastatură.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

„Primele rezultate arată o activitate neuronală promiţătoare”, a scris Elon Musk pe X (ex-Twitter). Proprietarul Tesla are planuri mari cu Neuralink. Elon Musk a precizat că prin implantarea cipurilor în creierul uman va reuși să trateze maladii precum obezitatea și autismul.

Neuralink a mai precizat că urmărește să-i ajute pe pacienții care suferă de dizabilități locomotorii să meargă din nou sau să redea vederea orbilor ori să vindece boli psihiatrice ca depresia. Potrivit celor spuse de Musk, implantul va fi disponibil tuturor, astfel speră miliardarul să obțină o comunicare mai eficientă și un mai bun control asupra riscului reprezentat de inteligența artificială, scrie mediaflux.ro

Concret, Elon Musk și-a propus să îmbunătățească comunicarea între computere și creierul uman. Pe termen mediu, Neuralink și-a propus să ajute persoanele imobilizate care suferă de leziuni ale măduvei spinării sau care sunt afectate de boli neurologice precum boala Parkinson.

Obiectivele asumate de Elon Musk

Pe termen lung, Musk își propune să creeze o relație simbiotică între inteligența artificială și cea umană pentru ridica barierele între gândirea umană și computer.

„Primul produs Neuralink va permite unei persoane paralizate să folosească un telefon mobil cu ajutorul minţii sale mult mai repede decât o face o persoană care îşi foloseşte degetele pe ecranul telefonului”, afirma Elon Musk în aprilie 2021, potrivit stiripesurse.ro.

Start-up-ul Neuralink a fost înființat în 2016

Neuralink a fost înființată în 2016 și este prima companie care a pus bazele un implant cerebral asupra ființei umane. În luna septembrie 2023, compania olandeză Onward a anunțat că testează sincronizarea a două implanturi cerebrale care stimulează măduva spinării cu scopul de a permite pacienților tetraplegici să își recapete mobilitatea.

Autoritățile americane au acordat companiei Musk o licență pentru a-și testa cipul pe oameni în mai anul trecut. Testele sunt planificate să dureze șase ani.

Conform descrierilor Neuralink, operația pe creier este efectuată de un robot. El implantează un cip cu 1024 de senzori, cele mai subțiri fire de electrozi care ar trebui să capteze impulsurile emise de neuroni. Cipul senzorului este implantat în zona creierului care, după cum scrie Neuralink, controlează „intențiile de a efectua mișcare”. Aparatul preia semnalele creierului și le transmite unui dispozitiv extern, care le descifrează și „înțelege” ce mișcare vrea să facă o persoană.

Elon Musk a anunțat luni într-o serie de tweet-uri că „reușita” companiei sale se va numi „Telepatie” și va fi instalată în primul rând asupra persoanelor care suferă de paraplegie.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.96501350402832