Iunie 10, 2021
Decizie istorică: Israelul, prima ţară care interzice comerţul cu blănuri pentru industria modei
Israelul a devenit prima ţară care interzice prin decret ministerial comerţul cu blănuri de animale pentru industria modei. Anunțul a fost făcut de Ministerul israelian al Mediului, scrie digi24.ro.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

"Comerţul cu blănuri de animale, atât pentru import, cât şi pentru export, va fi interzis, cu excepţia nevoilor din cercetare, învăţământ şi anumite tradiţii religioase", a anunţat ministerul israelian într-un comunicat, precizând că interdicţia va intra în vigoare peste şase luni.

Utilizarea blănurilor animale, folosite pentru realizarea tradiţionalului "schtreimel", o pălărie din blană naturală pe care o poartă unii dintre evreii ultraortodocşi, rămâneautorizată.

"Industria comerţului cu blănuri provoacă suferinţe inimaginabile animalelor, iar acest decret va transforma piaţa modei israeliene, făcând-o mai bună în ceea ce priveşte respectarea normelor de mediu", a declarat în acelaşi comunicat Gila Gamliel, ministrul Mediului din Israel, potrivit Agerpres.

Instituţia a publicat totodată o scrisoare primită de la Jane Halevy-Moreno, directoarea Coaliţiei internaţionale împotriva blănurilor naturale (IAFC), care a afirmat că decretul semnat miercuri reprezintă "un gest istoric".

"Israel este prima ţară din lume care îşi închide porţile în faţa acestei industrii pline de cruzime", a declarat Jane Halevy-Moreno. Pe lângă asta, din 1976 este interzisă creşterea animalelor pentru blănuri.

Mai multe ţări din lume au adoptat interdicţii parţiale asupra comerţului cu blănuri naturale, mai ales pentru speciile deosebit de ameninţate, precum focile.



citeste și
SQL exec time = 0.80178046226501