Mai 06, 2021
De ce unele femei preferă să facă sex într-o cameră cu lumina stinsă? Iată cum poţi renunţa la acest
Deşi femeile se străduiesc să fie ferite de inhibiţii în pat şi încearcă să-şi arate deschiderea către noi idei, puţine dintre ele au curajul să facă sex într-o cameră cu lumina aprinsă. Cele mai multe dintre reprezentantele sexului frumos preferă ca în dormitor să fie puţin întuneric în timpul actului intim, existând şi o explicaţie pentru acest lucru. Ele preferă sexul pe întuneric, nu neapărat pentru că vor ca viaţa lor sexuală să abunde de romantism, ci mai ales pentru că se simt nesigure, complexate sau din păcate, aşa s-au obişnuit.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

O viaţă sexuală desfăşurată în întuneric te poate lipsi şi de o legătură emoţională mai puternică cu partenerul, legatură ce s-ar stabili dacă v-aţi uita unul în ochii celuilalt, în timp ce faceţi dragoste.

Iată cum să renunți la sexul pe întuneric

Cumpără-ţi o lenjerie intimă care să-ţi pună în valoare corpul şi priveşte-te în oglindă, concentrează-te asupra părților bune.

Nu trece brusc la sexul cu lumina aprinsă, ci introdu în dormitor câteva lumânări, al căror număr poate creşte în timp, pe măsură ce te simţi tot mai confortabil în lumină.

Chiar dacă nu poţi învăţa peste noapte să-ţi iubeşti corpul, este important să te concentrezi asupra părţilor lui pe care le percepi ca fiind sexy şi să alegi şi câteva poziţii sexuale care simţi că te pun în valoare. Concentrează-te pe senzaţiile din timpul sexului şi uită de corpul tău.

După ce vei depăşi angoasele legate de imaginea de sine, te vei putea bucura de o viaţă sexuală în lumină. Odată ce te vei uita în ochii partenerului de viaţă în timp ce sunteţi împreună, legătura emoţională dintre voi se va întări şi vei observa cu siguranţă şi o îmbunătăţire în viaţa ta intimă.

Alege câteva poziţii sexuale în unghiurile potrivite



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.69715523719788