August 08, 2022
De ce să NU lași telefonul la încărcat pe tot parcursul nopții
Înainte de a merge la culcare, cei mai mulți oameni își pun telefonul la încărcat pentru a se asigura că este pregătit pentru ziua următoare.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Dar acest lucru ar putea de fapt dăuna iPhone-urilor noastre, potrivit expertului în tehnologie Adrian Kingsley-Hughes, citat de Zdnet și LadBible.

Apple a integrat încărcarea optimizată în iOS, care împiedică telefonul să se încarce atunci când ajunge la 80%. Acest lucru presupune o încărcare mai înceată a telefonului, ceea ce înseamnă că încărcarea pe parcursul întregii nopți este ineficientă.

Semnul care arată faptul că încărcarea pe timpul nopții îți omoară bateria

Mai mult, telefonul este fierbinte după o noapte la încărcat, lucru care arată cât de dăunător este pentru baterie să îl lăsăm în priză în timp ce dormim.

De aceea, Kingsley-Hughes sugerează încărcarea de două ori pe zi în loc de cea pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a prelungi durata vieții bateriei - de exemplu, o jumătate de oră dimineața și jumătate de oră după-amiaza.

Ce spune Apple despre încărcarea bateriei de iPhone

Împărtășind sfaturi despre încărcarea optimizată a bateriei, Apple a declarat: „Cu iOS 13 și versiuni ulterioare, încărcarea optimizată a bateriei este concepută pentru a reduce uzura bateriei și pentru a îmbunătăți durata de viață a acesteia prin reducerea timpului pe care îl petrece iPhone-ul complet încărcat. Când funcția este activată, iPhone-ul tău va întârzia încărcarea peste 80% în anumite situații.”

„iPhone-ul îți învață rutina zilnică de încărcare, astfel că prezice că va fi conectat la un încărcător pentru o perioadă lungă de timp. Algoritmul urmărește să se asigure că iPhone-ul tău este încă complet încărcat atunci când este deconectat”, a mai precizat compania.

Sursa: LadBible



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.47019290924072