În urmă cu 20 de ani, pe 22 noiembrie, își aducea pe lume cele două gemene pe care le iubește ca pe ochii din cap. Vedeta și-a împărtășit bucuria de a fi mamă pe rețelele de socializare, acolo unde a postat un mesaj emoționant de ziua de naștere a fetelor sale!
Dana Budeanu are două fiice, Maria și Dana, împreună cu omul de afaceri Radu Budeanu, scrie click.ro. Deși cei doi s-au despărțit când fetele erau încă foarte mici, aceștia au păstrat o relație foarte bună de dragul copiilor, după cum a declarat de nenumărate ori vedeta.
Între timp, Radu Budeanu s-a recăsătorit cu o altă creatoare de modă, Cristina Săvulescu, alături de care a mai făcut doi băieți. Gemenele au rămas în grija mamei, însă tatăl a fost foarte implicat în creșterea și educația acestora.
Dana Budeanu a încercat mereu să le ofere fiicelor sale o copilărie frumoasă, lipsită de griji. În ceea ce privește educația, vedeta a declarat că niciodată nu a țipat la ele și nici nu le-a umilit, făcând tot posibilul ca fetele să zâmbească mereu. Recent, pe pagina sa de Instagram, Dana Budeanu a postat o fotografie alături de fiicele sale, însoțită de un mesaj în care își exprima toată dragostea față de ele.
„Într-o dimineață, acum douăzeci de ani, în burtica în care le-am dus cu mine peste tot, în care le-am mângâiat și le-am vorbit continuu, și în care mi-am imaginat cum ar fi arătat ca doi îngeri, niște piciorușe și mânuțe băteau mai tare ca niciodată… să iasă…
Ca mereu, mami le-a explicat și atunci că trebuie să mai stăm puțin, ca să fim mari, mari și să rezistăm în lumea de afară, de care și astăzi încerc mereu să le feresc. Vorbindu-le așa, cu mâna pe burtică, piciorușele și mânuțele băteau și mai tare…
Am alergat prin casă și mi-am dat seama că mai aveam atâtea de făcut înainte de a le naște și atâtea de aranjat în cămăruța lor de vis… și le-am rugat cu toată mintea și sufletul meu să mai stea câteva ore… Am luat pernuțele cusute de buni și de mamaie, am aranjat toate hăinuțele în dulap, am pus fiecare ursuleț la locul lui și am plecat să le aduc pe lume…
Nu-mi mai amintesc nimic decât lumina puternică prin care le căutam și în care șopteam încet: Copiii, unde sunt copiii?… Era noapte și nu răspundea nimeni… spitalul dormea…
M-am ridicat cu toată puterea și am plecat să le caut pe coridoarele lungi… și le-am găsit după un geam, lângă zeci și zeci de bebeluși adormiți… și niciunul nu era ca ele…
Am intrat și m-am luptat să ajung până la ele, și acolo, în clipa aceea, viața mea a început de fapt… erau perfecte, ca doi îngeri pe un nor de zahăr…
De atunci și până astăzi am respirat și trăit doar prin ele. Toată fericirea mea, fiecare gând, fiecare respirație, fiecare vis… sunt ele… Sunt toată mândria mea și toată dragostea, toată bucuria, toată credința, toată viața. Sunt sufletul meu în văzul tuturor.
Fiecare cuvânt al lor, fiecare privire, fiecare zâmbet sunt motivația mea în fiecare zi, bucuria și împlinirea… Mami le iubește până la cer și înapoi, le adoră și le poartă cu ea mereu, în fiecare gând și-n tot sufletul.",