Februarie 26, 2020
Dan Bittman are o nouă iubită. Vezi cum arată aleasa inimii lui

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Și îngerii au demonii lor, cântă la nesfârșit solistul trupei Holograf, Dan Bitman, până când s-a adeverit că această melodie inconfundabilă este despre el. Cântărețul în vârstă de 57 de ani, și-a găsit o nouă iubită în vârstă de 24 ani. Se pare că interpretul divorțează de aleasa inimii lui, Liliana Ştefan, cu care forma un cuplu din anul 1991.

Domnișoara alături de care a fost surprins artistul este tânăra interpretă Monica Odagiu. Cei doi au stat într-un local din capitală împreună până la miezul nopții, iar mai apoi au fost surprinși pe străzile din capitală ținându-se de mână. Nu este pentru prima oară de când Dan Bittman este văzut în compania domnișoarei. Încă din 2012 se specula că cei doi ar fi împreună, însă zvonurile nu s-au adeverit. Cei doi au nenumărate poze împreună. 

 

 

 

Amintim că, Dan Bittman și Liliana Ştefan sunt împreună de 27 de ani. Cei doi au împreună trei copii, trei băieți sănătoșei. Solistul trupei Holograf de nenumărate ori a fost văzut la braț cu alte femei, precum, Tania Budi, Sorana (ex-ASIA), Mihaela Rădulescu sau Alina Chivulescu. 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.82470703125