Cynthia Elisoa și-a cumpărat un Porsche: "Visele „interzise” pot deveni realitate” Cynthia Elisoa, cunoscută publicului online drept „moldoveanca din Madagascar”, trăiește una dintre cele mai emoționante și împlinitoare etape din viața sa. Influencerița și-a atins recent un obiectiv care, mult timp, i s-a părut imposibil: achiziția unui automobil Porsche. Anunțul a fost făcut chiar de ea, cu umor și sinceritate, pe rețelele sociale.
Momentul a fost însoțit de o confesiune profund personală, în care Cynthia și-a luat rămas-bun de la vechea sa mașină, Toyota supranumită „Fifi”, pe care o consideră prima investiție serioasă în cariera și brandul său personal. Cynthia a rememorat cu emoție începuturile, marcate de nesiguranță și sacrificii: „În ziua în care am cumpărat-o, aveam un nod în stomac, pentru că trebuia să iau un credit. Aveam doar 40 de euro în cont. Iar acum, aproape doi ani mai târziu, suntem la o răscruce de drumuri”.
În acești ani, Toyota „Fifi” a însoțit-o prin toată Moldova, în contracte, proiecte și experiențe care au contribuit la creșterea sa profesională.
Decizia de a face acest pas nu a fost una ușoară. Influencerița recunoaște că teama de judecata celor din jur a cântărit mult.
„Astăzi i-am spus adio pentru ultima dată prietenei mele Fifi, Toyota mea, mașina mea, prima investiție în munca mea și în personal branding-ul meu.
În ziua în care am cumpărat-o, aveam un nod în stomac, pentru că trebuia să iau un credit. Aveam doar 40 de euro în cont. Iar acum, aproape doi ani mai târziu, suntem la o răscruce de drumuri.
Cu Fifi am străbătut toată Moldova, am semnat contracte, am crescut împreună. A fost prietena mea, iar astăzi am vărsat lacrimi de melancolie, pentru că îmi luam rămas-bun de la vechea mea prietenă. Dar și lacrimi de bucurie, pentru că un „adio” înseamnă și un nou început, cu o nouă „prietenă”.
M-am gândit mult și am ezitat înainte să fac acest pas, pentru că, din păcate, de ceva timp, gândul „ce vor spune oamenii?” m-a afectat. Da, vin din Madagascar și poate niciodată nu mi-am imaginat că asta va deveni realitate. Nici că mi-aș putea permite. Au fost vise pe care nici măcar nu mi le-am permis, pentru că mi se păreau prea departe, prea inaccesibile.
Cred că familia mea va înțelege: de la 16 ani muncesc și am contribuit mereu. Am ajutat financiar aproape toate studiile universitare ale surorilor mele. Iar acum, pentru prima dată, simt că vreau să-mi fac un cadou mie însămi.
Sunt fericită cu această achiziție și sper să fie semnul că și visele „interzise” pot deveni realitate.
Spunem adio, Fifi, și bun venit, Doamnă.
P.S.: Mohorîci nu pot, că mai am credit ”, a scris Cynthia pe rețele.
