Decembrie 15, 2025
Cristiano Ronaldo își face debutul în actorie. Starul portughez va apărea în celebrul „Fast and Furious”

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cristiano Ronaldo ar putea face pasul către marele ecran, într-una dintre cele mai cunoscute francize cinematografice la nivel mondial. Vin Diesel a dezvăluit, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, că pentru starul portughez a fost conceput un rol special în viitorul film din seria Fast & Furious, scrie adevarul.ro.

Actorul care îl interpretează pe Dominic Toretto a întărit aceste informații prin publicarea pe Instagram a unei fotografii alături de Ronaldo, în vârstă de 40 de ani, imagine care a amplificat zvonurile privind debutul lui CR7 într-o producție de la Hollywood.

„Toată lumea m-a întrebat dacă va face parte din universul Fast & Furious… trebuie să vă spun că este un tip adevărat. Am scris un rol pentru el!”, a transmis Vin Diesel pe Instagram.

We Wrote A Role For Cristiano Ronaldo In 'Fast & Furious' Film: Vin Diesel

Aflat spre finalul carierei de fotbalist, atacantul lui Al-Nassr își conturează deja planurile pentru viața de după retragere. În luna aprilie a acestui an, Cristiano Ronaldo a anunțat că a pus bazele propriului studio de film, Marv, proiect realizat împreună cu regizorul și producătorul Matthew Vaughn.

„Fast Forever”, capitolul final al seriei

Următoarea producție din franciză va fi Fast & Furious 11, cunoscută momentan sub titlul provizoriu Fast Forever, film prezentat drept capitolul final al seriei lansate în 2001. Deși premiera a fost amânată, lansarea este estimată pentru 2026, interval care i-ar putea permite lui Ronaldo să bifeze apariția sa de debut într-un capodoperă cinematografică marca Hollywood.

De-a lungul timpului, seria Fast & Furious a reunit pe marele ecran numeroase nume celebre, printre care Dwayne „The Rock” Johnson, John Cena, Jason Momoa, Cardi B și Ludacris.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.51920986175537