Mai 13, 2021
Cleopatra Stratan, mireasă în vară. Ce fel de rochie va purta
Cleopatra Stratan a vorbit sincer și fără ocolișuri despre nuntă și cum se visează mireasă, în cadrul unui interviu Live, la Aquarelle FM. Interpreta a subliniat că pandemia nu le permite să pună încă toate detaliile organizatorice la punct. Cert este că-și doresc o ceremonie la care să asiste membrii familiilor lor și cei mai apropiați prieteni.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

”Ne dorim să organizăm ceremonia anul acesta, vara aceasta. Ce este legat de dată încă nu vrem să speculăm, dar oricum o să fie ceva lejer, în familie. Sperăm ca restricțiile să se mai relaxeze între timp. Cum suntem încă reținuți și de asta, pentru că nu știm cum o să evolueze situația”, a menționat Cleopatra.

Cât despre locație - la Chișinău sau la București sau data nunții, Cleopatra Stratan a fost cam rezervată. ”O să comunicăm la momentul potrivit”, a conchis interpreta. În schimb, ne-a povestit cum ar vrea să fie rochia din ziua cea mare.

”Probabil că orice fată, atunci când se gândește la evenimentul respectiv, își dorește să aibă o nuntă frumoasă, ca în povești, să fie îmbrăcată ca o prințesă. Mie îmi place simplitatea foarte mult și nu-mi doresc o rochie extravagantă cu foarte multe detalii pompoase”, a precizat interpreta.

Cleopatra Stratan, în vârstă de 18 ani, și Edward Sanda, de 23 de ani, s-au logodit în luna octombrie a anului trecut, în ziua când interpreta a atins vârsta majoratului.



citeste și
SQL exec time = 0.75540375709534