Ajunsă la vârsta de 19 ani, azi Cleopatra este o femeie în toată regula, care are un soț și o familie fericită. Se simte bine în pielea ei și chiar dacă a păstrat din copilărie în inima sa, gândește matur și știe ce planuri are, dar și cum trebuie să le ducă la îndeplinire pentru a-și atinge obiectivele.
Când spui Cleopatra Stratan, mulți se gândesc la fetița care urca pe scenă într-o rochie roșie cu buline, ochelari de soare și o eșarfă pe cap. Chiar dacă această imagine va rămâne mult timp în memoria oamenilor, nu se poate să nu apreciem felul în care a evoluat fetița de atunci și cât frumos au decurs lucrurile în viața sa.
– Spune-ne ceva despre tine, cum te-ai descrie tu ca persoană?
– Îmi e foarte greu să mă descriu pe mine în general, dar așa cum știu eu că sunt, pot să spun că sunt o fire foarte copilăroasă din mai multe puncte de vedere. În comportament, dar ca gândire sunt matură. Încerc să fac totul matur și să gândesc la rece atunci când trebuie, dar am și partea asta copilăroasă foarte dezvoltată în mine. Oamenii care mă cunosc foarte bine și care sunt în viața mea de mult timp știu asta.
Chiar și acum, după ce a format un cuplu cu Edward Sanda și s-au căsătorit, Cleopatra spune cu fermitate că părinții și fratele sunt persoanele cu care se consultă cel mai des când are decizii importante de luat.
– Pentru ce le-ai mulțumi părinților tăi?
– Pentru tot. Datorită lor sunt cine sunt azi, am ajuns unde sunt și ei sunt motivul meu de recunoștință în viața mea.
– Ți-a afectat în vreun fel celebritatea copilăria?
– În niciun caz. Nu. De când m-am născut cred că am simțit că vreau să fac ceea ce am făcut. Și datorită acestui lucru am ajuns unde sunt. Sub nicio formă nu este vorba despre afectare, de regrete, în niciun caz. Mi-a plăcut dintotdeauna să cânt. Am făcut totul din plăcere pentru că tatăl meu și-a dat prima dată seama că îmi place să cânt. Stând mereu în preajma lui, el scriindu-și piesele, albumele, memoram. Și așa mi-am dezvoltat și memoria. Și-a dat seama că îmi place să cânt. Cu forța nu se face nimic, e foarte important să-ți placă.
– Cum te înțelegi cu fratele tău?
– Foarte bine. Cezar este o parte din mine. Îmi seamănă foarte mult și îmi dau seama de asta pe măsură ce crește pentru că e la vârsta la care încă își formează caracterul. La 13 ani e jumătate copil, jumătate spre adolescență. Mă uit la manierele, la felul în care se comportă, la abilitățile lui și îmi seamănă foarte mult. Îmi seamănă mult la ambiție, ceea ce îmi place. Încerc să-l ajut pe cât pot pentru că e fratele meu și țin la el foarte mult. Mereu îi zic să fie el, să facă ce îi place, să nu lase pe nimeni să-i spună cum trebuie să fie.
Cleopatra și-a făcut relansarea oficială în 2018 și spune că acela a fost momentul în care a simțit că trebuie să o facă. Vârsta potrivită, momentul potrivit, locul potrivit, oamenii potriviți, toate acestea detalii au dus la tânăra care azi susține spectacole, evenimente private și show-uri muzicale în adevăratul sens al cuvântului.
Relansarea a fost de asemenea momentul care i-a schimbat viața total. Nu doar pe plan muzical, dar și pe plan personal. Datorită faptului că a vrut să facă o piesă în studioul lui Randi, l-a cunoscut pe Edward Sansa, care astăzi îi este soț. Cleopatra spune că este recunoscătoare pentru tot ceea ce s-a întâmplat până acum cu ea.
– De ce ai făcut o pauză atât de mare în carieră?
– Pentru că am început școala. Eram la grădiniță în momentul acela, dar urma să încep școala. Și părinții mei au decis să ne mutăm la Chișinău după succesul piesei „Ghiță” din 2006. Am decis că învățătura trebuie să fie pe primul loc.
– Cum ai decis să revii la domeniul muzical?
– Treptat. Eu nu am dispărut chiar de tot. Nu am fost absentă 100%. 12 ani de zile nu am stat doar în casă și apoi m-am relansat. Am mai avut apariții. După „Ghiță” am mai lansat un album la vârsta de 5 ani, unde la fel, am făcut lansare și la București și la Chișinău. Am lansat păpușa Cleopatra Stratan în 2008. Am mai lansat un album de colinde în 2009 sau 2010, după care în 2012 am lansat melodii pentru copii. Doar că după „Zunea-Zunea”, pentru că aceea a avut succes internațional mai mare decât Ghiță, nu prea au avut succes celelalte piese. Dar am mai avut apariții. Fratele meu s-a lansat în muzică în 2017 și în piesa lui am cântat și eu.
– Care este proiectul muzical de suflet și de ce este de suflet?
– Am foarte multe piese de suflet. Majoritatea pieselor pe care le-am lansat până acum, le-am lansat pentru că mi-au plăcut. Una dintre piesele mele de suflet este „Eu m-am pierdut”, o piesă scrisă și compusă de Edi, de soțul meu. Piesa e tristă în esență, e vorba despre despărțire, despre pierderea în dragoste, despre regăsire. Mi-a dat niște stări, chiar dacă nu am simțit-o pe pielea mea. Cu toate acestea, am simțit-o într-un fel.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au căsătorit pe data de 14 august 2021. Cei doi au avut parte de o nuntă așa cum și-au dorit, unde le-au fost alături cele mai importante persoane din viața lor. Fiica lui Pavel Stratan a fost cerută în căsătorie la majorat, iar la nunta sa a apărut într-o rochie superbă din satin, care i-a scos în evidență cele mai frumoase trăsături.
Cu emoții au făcut marele pas spre o viața întreagă împreună, iar acum sunt mai fericiți ca niciodată.
– Cum s-a schimbat viața ta după căsătorie?
– E mult spus schimbat că nu am schimbat nimic în fundament. Avem un inel în plus pe deget și un document în plus în casă. Pe partea sentimentală cred că ne iubim și mai mult. Suntem din ce în ce mai fericiți și asta ne bucură.
– Cum te înțelegi cu părinții lui Edi?
– Foarte bine. Suntem o familie toți. Eu îi cunosc părinții dinainte să ne căsătorim. Am făcut cunoștință cu ei înainte să fim de fapt împreună. Are o surioară superbă, mai mică cu 20 de ani. Elizabeth îi seamănă lui Edi foarte mult. Ne înțelegem foarte bine. Suntem toți o mare familie.
– Ce planuri de cuplu aveți în viitorul apropiat?
– Te referi la copii? Ne dorim foarte mult, dar încă vrem să mai copilărim și noi. Să călătorim, pentru că suntem conștienți că libertatea pe care o avem acum o să fie mai greu de căpătat atunci când o să apară un copil. Iar pe plan muzical am decis că o să lansăm o piesă pe an împreună și separat colaborări. Facem o echipă foarte bună, muncim cot la cot, nu doar pe muzică. Avem și un business cu haine, un brand care merge foarte bine, ne bucurăm de rezultate și am decis să ne dezvoltăm nu doar pe partea asta.
Deși are doar 19 ani, evenimentele pe care le-a trăit, faima, succesul, părinții și situațiile cu care s-a confruntat au transformat-o pe Cleopatra într-o femeie matură care știe să spună lucrurilor pe nume. Tânăra nu ezită să spună clar și răspicat că se simte împlinită și că este o femeie fericită. Cu toate acestea, încrederea în sine și ambiția au fost două dintre elementele care au ajutat-o să devină ceea ce este azi. Un etalon pentru multe tinere din România, o femeie fericită, o soție iubitoare și o artistă desăvârșită.
– Care este cel mai mare vis al tău?
– Cred că mi s-a îndeplinit deja visul. Viața pe care o am este un vis împlinit pentru mine. Pentru tot ceea ce trăiesc și ce simt în fiecare zi, la intensitate și mai mare. Cred că mai mult decât o viață fericită lângă un om pe care îl iubesc din tot sufletul și care să te iubească, cu atâția fani în jur, cu părinți atât de frumoși și buni, cu proiectele și cu oamenii cu care lucrez, ce poți să-ți dorești mai mult.
– Care este din punctul tău de vedere cel mai mare atu al unei femei?
– Să fie singură pe ea. Încrederea în sine. Pentru că la nivel fizic gusturile nu se discută.
– Ce înseamnă să fii o femeie puternică?
– Care poate lăsa trecutul în spate și care poate trece peste momentele neplăcute din viață.
Cleopatra Stratan a participat la interviul CaTine cu zâmbetul pe buze. Îmbrăcată în haine lejere, acesta s-a simțit bine în fața camerelor de luat vederi și cu siguranță se va bucura când va vedea imaginile cu ea.
Sursa: catine.ro